• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-30 12:38:05
  • Sursa:
Grefierii ameninta si ei cu proteste: Cresterea varstei de pensionare va echivala cu condamnarea la moarte sigura la locul de munca Imagine

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL a anunţat marţi că se va alătura protestelor declanşate de celelalte categorii de salariaţi din sistemul bugetar şi susţine că grefierii au "capacitatea necesară" de a bloca sistemul judiciar, notează Agerpres.

Într-un comunicat postat pe site-ul SNGJ DICASTERIAL, sindicaliştii critică postarea prim-ministrului Nicolae Ciucă pe Facebook în legătură cu creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, inclusiv pentru personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti. 

"O reacţie fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista şi chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să reprezentăm capital electoral, avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar. Potrivit Constituţiei, puterea judecătorească reprezintă sau reprezenta (se pare) 'una din cele trei puteri ale Statului Român'. Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare, precum şi celor ce urmează a se iniţia de celelalte categorii de salariaţi nemulţumiţi de măsurile aparent populiste şi antisociale asumate de actuala guvernare", declară sindicatul grefierilor. 

Aceştia ameninţă că "foarte curând, niciun grefier nu va mai răspunde la telefonul personal, după orele de program, în zilele libere sau de repaus săptămânal, pentru a efectua sute de ore suplimentare neplătite sau pentru serviciul de permanenţă la arestări, indiferent că vorbim despre infracţiuni uşoare, tâlhării sau chiar crime". 

"Să vedem, atunci, cum prim-ministrul României va invoca, din nou, importanţa muncii grefierilor pentru bunul mers al sistemului judiciar!", mai spun sindicaliştii. Sindicatul precizează că, din evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice, numărul fizic de pensionari din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a fost de 1.724 grefieri la finele anului 2021 şi 1.667 la finele anului 2022. 

În context, spune sindicatul, are loc o scădere naturală, prin deces de la an la an, a numărului de grefieri beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv cu 57 persoane în anul 2022 faţă de anul 2021 şi cu 59 persoane faţă de anul 2020, iar creşterea vârstei de pensionare "va echivala cu condamnarea grefierilor la moarte sigură la locul de muncă!".

"Speranţa de viaţă a grefierilor este de 59 de ani, iar în prezent se pot pensiona la 60 de ani, de unde rezultă că nu vor mai apuca pensia de serviciu nici măcar în forma actuală", se mai arată în comunicatul DICASTERIAL.

Apar noi informații despre centrul social din Slobozia, unde copiii erau legați cu sfoară, imobilizați la pat și hrăniți insuficient. Inspectorii de la Consiliul de Monitorizare au descoperit că DGASPC Ialomița avea o procedură internă care permitea aceste practici, deși legea le interzice. Documentul, aprobat în 2022, reglementa „controlul comportamentului” minorilor. Directorul instituției susține că nu a știut ce a semnat și spune că a fost „o scăpare”: „Cred că este ilegal, eu n-aș fi aprobat dacă știam”.

Economie 2025-04-04 14:05:33

Flota fantomă a Rusiei, care operează în afara sectorului maritim oficial și fără asigurări, a devenit o problemă tot mai mare pentru Europa și amenință, mai nou, Suedia. Din cauză că vasele nu fac parte din forțele armate, NATO nu poate face prea multe împotriva lor, iar efectul sancțiunilor UE va fi unul foarte lent, scrie Politico. Așadar, ce poate face Europa în tot acest timp?

Economie 2024-05-01 07:00:06

Un focar de gripă aviară a ucis 220 de exemplare de flamingo în nord-vestul Argentinei. Păsările sunt din specia flamingo puna (sau flamingo lui James), care trăiește la altitudini mari, transmite BBC.

Economie 2023-11-27 22:08:27

Economia UE şi a zonei euro au înregistrat o creştere de 1% în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele revizuite publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Spania, Cipru, Malta şi România au raportat cele mai mari creșteri.

Economie 2023-06-08 13:16:09

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters.

Economie 2024-12-28 17:15:13

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a avertizat luni că „preţul de plătit va fi teribil” pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte ca el să preia mandatul la 20 ianuarie.

Economie 2024-12-03 09:01:36

Ministrul belgian al Justiţiei, Vincent Van Quickenborne, a demisionat din guvern vineri seara, la patru zile după atacul comis la Bruxelles de un tunisian radicalizat, care a ucis doi suedezi, relatează AFP. În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul a explicat că a aflat vineri că Tunisia ceruse în august 2022 extrădarea autorului atacului, Abdesalem Lassoued, cerere căreia nu i s-a dat curs. "Este o vină individuală, monumentală şi inacceptabilă", a declarat ministrul citat de agenţia de presă Belga.De origine tunisiană, Abdesalem Lassoued, în vârstă de 45 de ani, din Schaerbeek, se afla ilegal în Belgia. De fapt, el a depus o cerere de azil în 2019, dar a primit o decizie negativă. A fost radiat în 2021, dar ordinul său de a părăsi țara nu a mai fost emis.

Economie 2023-10-20 22:18:17

Fosta Primă Doamnă a SUA, Melania Trump, a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea întoarce la Casa Albă, în condițiile în care Donald Trump ar putea candida pentru un nou mandat de președinte în 2024, relatează CNN.

Economie 2022-05-15 21:54:01