• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-25 13:02:16
  • Sursa:
Grecia, una dintre economiile europene cu cea mai rapida crestere. Cum a renascut din propria cenusa Imagine

În urmă cu un deceniu, Grecia ținea prima pagină a tuturor știrilor economice din Uniunea Europeană. Elenii se confruntau cu o criză majoră, erau aproape de faliment și la un pas să iasă din zona euro. La mai bine de 10 ani distanță, Grecia parcă e altă țară. Are una dintre cele mai rapide creșteri economice din Europa, tot mai mulți investitori își mută banii acolo, iar turismul arată foarte bine după sezonul de vară. Umbra austerității pare să fie din ce în ce mai mică, se arată într-o analiză New York Times.

Datele oficiale ale Guvernului de la Atena arată că economia elenă crește de două ori mai mult față de media zonei euro, iar șomajul, deși încă ridicat, de 11%, este cel mai scăzut din ultimii zece ani. Turiștii au luat cu asalt partea continentală, dar și insulele, ceea ce a dus la investiții majore în acest sector - hoteluri noi, mai multe locații Airbnb și alte tipuri de cazare și, pe cale de consecință, crearea de noi locuri de muncă. E drept că pandemia a pus frână turismului din Grecia, dar acesta dă semne că-și revine într-un ritm alert. 

Peste 10 milioane de turiști au vizitat Grecia în ultimele luni, în pofida incendiilor de vegetație care au provocat pagube majore. 

Companii multinaționale, precum Microsoft și Pfizer, au decis să investească în Grecia, iar băncile, cândva pe marginea prăpastiei, și-au făcut curățenie în portofolii și au început să acorde din nou împrumuturi pentru dezvoltare.

În vară, Comisia Europeană prognoza cifre îmbucurătoare pentru statul elen: oficialii estimau o creștere economică de 2,4% pentru 2023. De asemenea, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) se aşteaptă la o expansiune a economiei elene de 2,2% în 2023 şi de 1,9% în 2024.

Riscuri încă există. Datoria țării s-a redus, dar tot se menține la 166% din PIB, una dintre cele mai mari din lume. De asemenea, băncile încă mai dețin un portofoliu de credite neperformante mai mare decât media europeană. 

Premierul Greciei, Kiriakos Mitsotakis, un politician conservator deschis mediului privat, a fost reales în luna iunie. A promis că va reduce taxele și datoriile și a reușit chiar să crească salariul minim. De asemenea, Grecia a reușit să achite anticipat mai multe tranșe din împrumutul luat de la FMI, ceea ce i-a permis să-şi scadă costurile și să vină cu politici care să susțină creșterea economică. 

Lui Mitsotakis îi este recunoscută reușita de a readuce statul elen în grația investitorilor.

"Nu voi mai permite niciodată să retrăim trauma unui faliment național", spunea șeful Guvernului de la Atena, imediat după ce a preluat funcția.

După criza de pe Wall Street, din 2008, efectul de domino a ajuns până în Europa, iar Grecia a avut cel mai mult de suferit. Chiar dacă și Irlanda, Portugalia și Cipru s-au văzut nevoite să apeleze la planuri de salvare internaționale, statul elen s-a aflat într-o situație și mai grea. A avut nevoie de 3 pachete de salvare, din 2010 până în 2015, în valoare totală de 320 de miliarde de euro. Măsurile de austeritate au fost extrem de aspre și grecii nu le-au uitat.

Printre reforme s-au numărat reduceri ale salariilor şi cheltuielor guvernamentale, creşterea taxelor şi privatizarea mai multor companii din sectoare-cheie. 

După 10 ani, pare că totul a meritat. 

"Ne-am fi dorit ca austeritatea să fie mai blândă, dar măsurile au fost contribuția Greciei la salvarea ei însăși", a declarat Yannis Stournaras, fost ministru de finanțe, care este guvernatorul băncii centrale a Greciei și membru al consiliului de administrație al Băncii Centrale Europene. "Grecia a trebuit să ia aceste măsuri dure pentru a supraviețui", a spus acesta.

În 2022, Grecia a încheiat perioada de supraveghere fiscală, prețul plătit pentru a ieși din criza financiară.  Premierul susținea că s-au încheiat 12 ani de suferinţă, stagnare economică şi diviziune. Guvernul de la Atena e văzut, din nou, cu ochi buni de instituțiile de forță ale Uniunii Europene. 

Luna aceasta, DBRS Morningstar, o agenție globală de rating de credit recunoscută de Banca Centrală Europeană, a ridicat ratingul datoriei Greciei la categoria "investment grade", o măsură care le permite marilor investitori să cumpere obligațiuni emise de Guvern. Acest lucru va reduce costurile de împrumut pentru populație, întreprinderi și guvern, după ce B.C.E. a crescut ratele dobânzilor pentru a combate inflația.

De asemenea, Moody's, una dintre cele mai mari agenții de rating de credit, a ridicat ratingul datoriei Greciei la 15 septembrie cu două trepte, cu puțin timp înainte de categoria "investment grade". Analiștii notau că au observat  "schimbări structurale profunde" în economia, finanțele și sistemul bancar al țării.

Grecia e văzută cu ochi buni și de mari investitori.  Microsoft construiește un centru de date de 1 miliard de eurol lângă Atena. De asemenea, Pfizer construiește un centru de cercetare în valoare de 650 de milioane de euro. Companiile americane, chineze și europene deschid acolo afaceri în domeniul energiei regenerabile.

Iar investițiile realizate deja de giganți precum Cisco, JPMorgan, Meta și alte multinaționale pot avea un impact economic de miliarde de euro pentru următorii ani. 

Veniturile estimate din turism, anul acesta, se ridică deja la 21 de miliarde de euro. De asemenea, Guvernul a aprobat și un program care le permite străinilor să obțină o viză pentru a locui în statele UE dacă achiziționează proprietăți imobiliare în Grecia de cel puțin 500.000 de euro.

Premierul Greciei spunea recent că țara a depășit ce e mai greu și că e momentul să se întoarcă "pe pilot automat". Guvernul său a anunțat că își propune să crească salariul minim lunar la 950 de euro până la sfârșitul mandatului său de patru ani, după ce acesta a fost deja crescut la 780 de euro în luna aprilie.

Salariile din sectorul public vor crește, de asemenea, pentru prima dată, promite șeful Guvernului de la Atena. În timpul crizei, au fost reduse cu 20%, pentru ca țara să-și poată plăti datoriile. 

în 2022, Grecia a beneficiat de o creștere a investițiilor străine directe cu 50%, ajungând la cel mai ridicat nivel de la începutul înregistrărilor, în 2002. Fondul de redresare post-pandemic al UE urmează să ofere Greciei 30,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi până în 2026, ceea ce reprezintă 18% din PIB-ul actual.

Regina Camilla a Regatului Unit s-a întâlnit, joi, cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la reşedinţa ei regală din Londra, Clarence House, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-29 16:54:25

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Prahova a fost reținut, după ce, aflat sub influența alcoolului, a furat o autoutilitară de la firma pentru care lucrează și a provocat un accident rutier în Filipeştii de Târg, informează News.ro. Bărbatul a fugit de la fața locului, însă a fost prins la scurt timp de polițiști, care au constatat că acesta nu deține permis de conducere.

Economie 2025-02-04 15:14:38

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat duminică la Londra că se va întâlni cu regele Charles al III-lea, luni, pentru a discuta despre "suveranitatea" Canadei în faţa ameninţărilor expansioniste ale lui Donald Trump, notează AFP.

Economie 2025-03-03 00:27:45

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj cu ocazia marcării a 33 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, în care îşi exprimă speranţa ca anul viitor să aducă şi mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei, informează Agerpres.

Economie 2022-12-22 19:15:53

Nieve Raviv și Nirel Zini erau doi tineri îndrăgostiți care locuiau în kibbutz-ul Kfar Azza de la granița cu Gaza, una dintre cele mai afectate comunităţi după atacul sângeros al Hamas de săptămâna trecută. Un soldat israelian, prieten cu cei doi, a dezvălui pentru Sky News ultimele mesaje pe care cei doi și le-au trimis, înainte să fie uciși de gruparea islamistă.

Economie 2023-10-15 17:10:49

Avioanele de vânătoare franceze desfăşurate în Ciad de decenii au început să părăsească marţi N'Djamena, dând astfel startul retragerii armatei franceze din această ţară, după rezilierea acordului de apărare de către Ciad, au anunţat marţi surse franceze apropiate dosarului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-12-10 16:29:04

Trei mii de persoane protestează în Piața Victoriei, în fața Guvernului, dar sunt așteptate până la 30,000 de persoane în următoarele ore. Sunt pensionari, dar și angajați supărați pe legea pensiilor, despre care ministra Muncii Simona Bucura Oprescu spunea că va corecta inechitățile.

Economie 2024-10-25 18:30:23

După o ofensivă fulgerătoare în Siria, rebelii au cucerit capitala țării și l-au forțat pe liderul autoritar care a condus țara în ultimii 24 de ani, Bashar al-Assad, să fugă în Rusia. Restul lumii încearcă acum să înțeleagă consecințele acestei rupturi dramatice în Orientul Mijlociu și care ar putea fi potențialii câștigători și pierzători de pe urma căderii regimului Assad, scrie Politico.

Economie 2024-12-10 12:23:04