• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-24 14:44:15
  • Sursa:
Grecia se pregateste de sezonul incendiilor, pe fondul schimbarilor climatice. Numar record de pompieri mobilizati in 2025 Imagine

Grecia va mobiliza un număr record de pompieri în acest an, anticipând „scenarii nefavorabile”, a declarat joi ministrul pentru criza climatică. Acesta a anunțat și achiziționarea de drone cu camere termice care vor detecta incendiile, informează Reuters.

Vremea a devenit mai imprevizibilă și mai extremă la nivel global, din cauza schimbărilor climatice, iar anul 2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale.

În Grecia, verile au devenit tot mai calde și mai secetoase, iar vânturile care se schimbă rapid alimentează incendii tot mai distructive și greu de controlat. În august anul trecut, în cea mai fierbinte vară din istoria țării, o femeie și-a pierdut viața, iar 10.000 de hectare de teren au ars într-un incendiu care a ajuns din pădure până în nordul suburbiilor Atenei.

Aproximativ 18.000 de pompieri vor fi disponibili anul acesta, cel mai mare număr înregistrat vreodată, asistați de mii de voluntari, a anunțat ministrul Protecției Civile și al Crizei Climatice, Giannis Kefalogiannis.

„Nu ar trebui să ne lăsăm păcăliți de faptul că, până acum, condițiile climatice par să fi fost mai blânde decât în anii precedenți”, a spus el. „Scenariile nefavorabile sunt în fața noastră.”

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, pentru a discuta pregătirile înainte de începerea oficială a sezonului incendiilor, pe 1 mai.

Într-o schimbare majoră de strategie față de tacticile de luptă împotriva incendiilor aplicate în trecut, Grecia a decis anul trecut să trimită forțe aeriene și terestre în primele ore critice după izbucnirea unui incendiu, precum și să intensifice patrulele, măsuri care au contribuit la limitarea pagubelor.

De asemenea, Grecia a alocat aproximativ 2 miliarde de euro pentru achiziția de aeronave noi, stații meteorologice și drone, pentru a-și îmbunătăți capacitățile de intervenție în fața incendiilor de vegetație și a altor dezastre naturale.

În acest an vor fi disponibile aproximativ 80 de drone cu camere termice, aproape dublu față de anul trecut, a precizat Kefalogiannis, o măsură menită să accelereze detectarea incendiilor.

O echipă mixtă din România și Belgia a câștigat contractul pentru amenajarea Parcului Lacul Morii din Capitală, a anunțat luni primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu. Potrivit edilului, proiectul va cuprinde „spații de recreere moderne și prietenoase, terenuri de sport, facilități sportive și de petrecere a timpului liber, vegetație spectaculoasă, structurată pe 4 paliere de înălțime, dar și o mini-pădure urbană”.

Economie 2022-11-01 10:21:21

Vladimir Khavinson, unul dintre cei mai cunoscuți gerontologi ruși, membru în Academia Rusă de Științe și fondator al Institutului de Gerontologie, a murit la 77 de ani, informează Moscow Times.

Economie 2024-01-11 11:28:37

Republicanul Donald Trump a acceptat oferta făcută de postul de televiziune Fox News de a organiza o dezbatere pe 4 septembrie cu vicepreşedinta SUA şi candidata democraților la alegerile prezidențiale, Kamala Harris, relatează The Independent.

Economie 2024-08-03 10:17:07

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Legea face referire la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale.

Economie 2025-04-17 11:54:03

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că preşedintele rus, Vladimir Putin, este gata să discute la telefon cu preşedintele american, Donald Trump, şi Moscova aşteaptă un semn de la Washington când va fi, la rândul său, pregătit, relatează Reuters, preluat de Agerpres. 

Economie 2025-01-24 13:35:14

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat marţi un nou program destinat tratării gratuite a mii de copii bolnavi de cancer în ţările cu venituri mici şi medii, având ca obiectiv creşterea ratelor de supravieţuire, care stagnează, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-02-11 15:38:06

Europarlamentarii liberali încearcă să obțină de la Comisia Europeană cât mai mult sprijin pentru agricultura de la noi. Dan Motreanu și Daniel Buda, din partea PNL, au cerut instituțiilor centrale europene mai multe măsuri care să-i ajute pe fermierii români să compenseze pierderile suferite în ultimul an de pe urma secetei, a inundației și a afluxului de grâne ieftine din Ucraina.

Economie 2024-01-19 13:00:33

Liderii europeni au ajuns la un acord cu privire la pachetul de sancțiuni, unde chestiunea cea mai sensibilă o reprezenta embargoul asupra petrolului rusesc. Astfel, până la sfârșitul anului, importurile de petrol rusesc în Uniunea Europeană vor fi reduse cu 90 la sută. Celelalte măsuri propuse ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni au fost, de asemenea, aprobate, în special excluderea Sbrebank din sistemul internațional de plăți SWIFT și blocarea a trei posturi de televiziune rusești. Anunțul a venit într-un moment în care Rusia a intensificat atacurile în regiunea Donbas din estul Ucrainei, unde președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că situația rămâne „extrem de dificilă”. Rusia încearcă să ocupe întregul Donbas, format din Lugansk și Donețk și atacă puternic orașele Severodonetk și Lisihansk de pe malul râului Severski Doneț.

Economie 2022-05-31 22:21:28