• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-27 18:58:44
  • Sursa:
Grecia propune un fond european finantat partial de producatorii de electricitate, ca raspuns la explozia preturilor la gaze Imagine

Grecia a propus înfiinţarea unui fond european, în valoare de mai multe miliarde de euro, care ar urma să fie finanţat, parţial, printr-o taxă plătită de producătorii de electricitate, pentru a susţine gospodăriile şi firmele care se confruntă cu creşterea explozivă a preţului gazelor şi a ajuta la reducerea dependenţei de gazele ruseşti, a declarat marţi ministrul elen al Energiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Pentru a diminua impactul exploziei preţurilor la gaze şi electricitate, Comisia Europeană a propus până acum mai multe măsuri de urgenţă, inclusiv o taxă pe profiturile excesive ale firmelor din energie şi reducerea consumului de electricitate. Statele UE negociază în prezent propunerile Comisiei şi intenţionează să le aprobe la reuniunea de vineri a miniştrilor europeni ai Energiei.

Într-o scrisoare trimisă vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarului european pentru Energie, Kadri Simson, ministrul Energiei din Grecia, Kostas Skrekas a propus introducerea unei taxe speciale de 10 euro pentru fiecare Megawatt oră de gaze naturale consumat de producătorii de electricitate. În acest fel, ar putea fi colectate, anual, venituri de aproximativ nouă miliarde de euro din ţările UE, bani care ar putea fi utilizaţi pentru obţinerea unui împrumut cu dobândă redusă, în valoare de aproximativ 80 de miliarde de euro, de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru înfiinţarea fondului european avut în vedere, se mai arată în scrisoarea autorităţilor elene.

Acest fond ar urma să ajute companiile din energie, care se confruntă cu costuri ridicate, să îşi asigure aprovizionarea cu gaze din surse alternative, înlocuind astfel gazele ruseşti, precum şi gospodăriile vulnerabile şi IMM-urile. De asemenea, fondul propus ar putea sprijini investiţiile în combustibilii alternativi, precum biometan şi hidrogen verde, investiţiile în eficienţa energetică şi în modernizarea infrastructurii de gaze.

Grecia a cheltuit în ultimul an peste nouă miliarde de euro pentru subvenţionarea energiei electrice şi alte măsuri destinate să ajute consumatorii şi companiile să îşi plătească facturile la electricitate şi gaze.

Însă, bugetele statelor membre nu sunt suficiente pentru a face faţă crizei energetice şi cel mai eficient răspuns ar trebui să fie unul european, a apreciat premierul grec Kyriakos Mitsotakis la o şedinţă de guvern organizată marţi.

În paralel, Grecia a susţinut în mod vehement introducerea unui plafon de preţ atât pentru gazele naturale livrate prin conducte cât şi pentru gazele naturale lichefiate.

Cel puţin 110 de persoane au fost arestate marţi în Turcia, în cadrul unei operaţiuni „antiteroriste” ce a vizat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), au declarat surse din poliţie pentru AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-25 11:04:21

Premierul României, Marcel Ciolacu, a fost primit miercuri de premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Keir Starmer, la reşedinţa acestuia din Londra.

Economie 2024-11-13 22:17:42

Preşedintele Joe Biden a declarat joi, la câteva momente după ce Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare din procesul banilor tăinuiţi de la New York, că singura modalitate de a-l ţine departe de Biroul Oval pe rivalul său republican este votul, relatează CNN.

Economie 2024-05-31 01:29:33

Cadavrele a două surori, în vârstă de 41 şi 52 de ani, au fost găsite vineri, în stare avansată de putrefacţie, în locuinţa lor din comuna Rodna, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Economie 2023-11-17 17:39:41

În regiunea Mării Baltice, Rusia ne ameninţă pe toţi, a declarat sâmbătă ministrul de externe german Johann Wadephul, care a anunţat o intensificare a supravegherii în urma presupuselor acte de sabotaj ale aşa-numitei flote fantomă a Rusiei asupra cablurilor şi conductelor din Marea Baltică.

Economie 2025-05-17 14:36:22

Un portavion scos din uz, fabricat acum 60 de ani, care plutește în largul Braziliei de trei luni, va fi scufundat de marina militară a țării sud-americane, informează CNN.

Economie 2023-02-02 11:54:04

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în Marea Japoniei, anunţă miercuri (ora locală) agenţia sud-coreeană Yonhap, care citează Statul Major al armatei sud-coreene, relatează AFP.

Economie 2023-07-18 23:45:06

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 11,14% în primele şapte luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.932 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Economie 2022-08-29 17:06:01