• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-02 16:26:23
  • Sursa:
Gorghiu: Imi doresc comasarea alegerilor. Coalitia trebuie sa decida pana cel tarziu la inceputul lunii martie Imagine

Ministrul Justiţiei şi vicepreşedintă a PNL Alina Gorghiu a declarat că îşi doreşte comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, însă decizia politică aparţine partidelor din coaliţia de guvernare. Ea a mai spus că nu sunt înţelegeri cu PSD referitoare la desemnarea unor candidaţi comuni.

„Biroul Politic Naţional l-a mandat pe preşedintele Nicolae Ciucă să discute în coaliţia de guvernare scenariul comasării alegerilor. Toate scenariile de comasare, care sunt constituţionale, sunt posibile. Altfel, riscăm blocaje în societate cu atâtea runde de alegeri, în economie, în învăţământ, în justiţie. Eu îmi doresc comasarea alegerilor pentru Parlamentul European cu cele locale. Coaliţia trebuie să decidă o formulă rezonabilă şi clară, iar decizia să se ia cel mai târziu la începutul lunii martie. Sunt şi alte state europene care discută comasarea alegerilor sau unde s-a luat, deja, această decizie, precum Belgia, Irlanda, Ungaria”, a explicat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri la sediul PNL Vrancea, potrivit News.ro.

Potrivit Alinei Gorghiu, nu sunt înţelegeri cu PSD referitoare la desemnarea unor candidaţi comuni şi condiţionările de nume şi funcţii.„Nu s-a discutat aşa ceva în interiorul PNL, despre niciun fel de discuţie nu a fost vorba legată de candidatul la prezidenţiale, despre cine va candida la alegerile parlamentare, despre nimic altceva. Mandatul este dat punctual referitor la comasarea alegerilor. Nimic altceva. Orice altă discuţie politică ce presupune o strategie comună, dacă se va face în viitorul apropiat, o să ştiţi sigur şi dumneavoastră, media din România. Dar la momentul acesta, nimic nu s-a discutat”, a subliniat Gorghiu.Întrebată dacă au fost discuţii privind liste comune PNL şi PSD la primăriile de sector, Marcel Ciolacu să candideze la Primăria Capitalei, iar Nicolae Ciucă la prezidenţiale, Gorghiu a răspuns: „Înţelegerea presupune ceva pe care s-a bătut palma. Nu, nu există asemenea înţelegeri”.„Vă spun un lucru pe care mi l-aş dori. Acolo unde este primar USR, mi-aş dori să văd o convergenţă de forţe între PNL şi PSD, astfel încât să susţinem un candidat care să bată primarul USR. De ce? E aşa de rău să îţi doreşti să câştige candidatul tău şi nu al altui partid? În opinia mea această coaliţie ar trebui să funcţioneze şi în următorii patru ani, pentru că a oferit stabilitate României, pentru că toţi indicatorii sunt acolo unde trebuie, proiecte de investiţii au fost făcute, economic a mers bine, au făcut reforme. Sigur că între noi şi PSD vor fi întotdeauna diferenţe structurale, dar cred eu că argumentul acesta al stabilităţii, mai ales în contextul complicat în care suntem, cu războiul la graniţă, cu situaţia socială existentă peste tot în Europa, este un semn de înţelepciune din partea noastră, a tuturor, nu un semn de iresponsabilitate”, a mai afirmat Gorghiu.

Fenomen spectaculos la Techirghiol. Lacul a căpătat o frumoasă culoare roz, care i-ar atrage pe mulți să vină în vizită, dacă n-ar fi mirosul greu de tolerat. Specialiștii spun că de vină pentru apariția culorii rare sunt bacteriile sulfuroase, aceleași care colorează și penele păsărilor flamingo. Apa însă nu este periculoasă.

Economie 2023-07-23 19:16:14

Infecția cu bacteria Helicobacter pylori este foarte răspândită în România. Aproximativ 70% din populație este infectată, dar cei mai mulți pacienți sunt asimptomatici. Ce este această bacterie, cum afectează sănătatea și cum se tratează, discutăm cu dr. Teodor Bădescu, medic primar gastroenterologie.

Economie 2023-11-08 09:25:51

Franța își va „continua și accentua” livrările de armament către Ucraina pentru a o ajută să facă față invadatorilor ruși, a anunțat, luni, noua șefă a diplomației franceze, Catherine Colonna, aflată într-o vizită la Kiev.

Economie 2022-05-30 19:55:50

Rusia a transmis că nu recunoaște mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internațională (CPI) pentru cei doi comandanți ruși, Serghei Kobilaş şi Viktor Sokolov, acuzați de crime de război în Ucraina, transmite BBC.

Economie 2024-03-06 17:40:24

O fetiţă în vârstă de doi ani a decedat, marţi seară, după ce a fost lovită de un autoturism pe raza oraşului Boldeşti Scăieni.

Economie 2022-09-06 21:32:22

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află în vizită în SUA, acolo unde se va întâlni cu președintele american Joe Biden, dar și cu cei doi candidați principali la alegerile prezidențiale din noiembrie, Kamala Harris și Donald Trump, potrivit CNN. Cel mai important subiect de discuție este cel al folosirii rachetelor occidentale cu rază lungă de acțiune asupra țintelor de pe teritoriul Rusiei, dar experții avertizează că și dacă Ucraina ar primi undă verde din partea Washingtonului, impactul acestor arme va fi mult mai „limitat” decât ar fi fost acum un an, atunci când armata ucraineană a primit pentru prima dată rachete ATACMS și Storm Shadow.

Economie 2024-09-24 09:10:53

Peste 65.000 de oameni au fugit în Armenia din Nagorno-Karabah, acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari exoduri din istorie. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu un păstor care trece granița cu tot cu turma sa. 

Economie 2023-09-28 11:23:14

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în zone şi localităţi din 12 judeţe, valabile în următoarele ore.

Economie 2024-04-07 08:34:50