• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-06 13:22:36
  • Sursa:
„Golden Gate” de Romania trebuie reasfaltat cu totul, la un an de la inaugurare. Restrictiile de circulatie de pe podul de la Braila Imagine

Celebrul „Golden Gate românesc”, podul de la Brăila, a intrat din nou în reparații. În doar un an de la inaugurare, s-a stricat în nenumărate rânduri. Acum, circulația este restricționată pe o porțiune a podului doar pe câte o bandă pe sens. Construcția a costat 500 de milioane de euro.

Șefii de la Drumuri au anunțat că se închide un sens de circulație pe podul de la Brăila pentru lucrări din această dimineață și până pe 26 august.

Este nevoie de turnarea unui nou strat de asfalt, în condițiile în care șoseaua s-a denivelat din cauza căldurii.

În iunie și iulie au mai fost făcute reparații pe pod din această cauză.

De altfel, din iulie anul trecut, când a fost deschis podul de la Brăila, au apărut numeroase probleme. S-a constatat inclusiv că unele șuruburi nu erau bine strânse, au apărut infiltrații de apă în blocurile de ancoraj.

Acum, oficialii de la CNAIR spun că trebuie reasfaltat întregul pod și că trebuie făcută hidroizolația, pentru ca astfel de probleme să nu mai apară.

Lucrarea este în garanție, așa că toate lucrările vor fi făcute pe banii constructorului.

Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de Ferencvaros (Ungaria), scor 28-26 (15-16), în etapa a VII-a a grupei A din Liga Campionilor. Accidentată, Cristina Neagu a urmărit meciul din tribună, relatează News.ro.

Economie 2024-11-10 19:05:51

Jennifer Aniston și David Schwimmer i-au adus un ultim omagiu lui Matthew Perry. Actorii din Friends au postat mesaje emoționante pe rețelele sociale. Schwimmer, care a jucat rolul lui Ross, a distribuit pe Instagram o fotografie în care apare alături de Perry, în rolul lui Chandler. "Îți mulțumim pentru zece ani incredibili cu râs și creativitate", a scris el în descrierea imaginii. Aniston, care a interpretat-o pe Rachel, a postat un clip cu ea și Perry. "L-am iubit enorm. A fost parte din ADN-ul nostru", a scris actrița în dreptul imaginilor. Postările celor doi apar la scurt timp după ce Matt LeBlanc și Courteney Cox și-au exprimat deopotrivă regretul față de pierderea suferită și au rememorat momentele trăite alături de Perry, notează BBC.

Economie 2023-11-15 19:13:40

Unul dintre cele mai stranii obiceiuri ale politicienilor din România este să participe la deschiderea anului școlar. Să se urce la microfon și să le vorbească, cu elevii de față, părinților și profesorilor, căci doar ei au drept de vot. Digi24.ro a studiat discursurile președintelui și prim-miniștrilor României de la primele zile de școală din ultimii 10 ani. O colecție de promisiuni care nu se reflectă deloc în realitatea crudă a sistemului de învățământ din România anului 2023.

Economie 2023-09-12 17:15:45

Unul dintre cei mai populari streameri de pe platforma de e-sports Twitch, canadianul Félix Lengyel, cunoscut sub numele de xQc, a anunţat că se alătură unei platforme de streaming rivale, Kick, ceea ce reprezintă o lovitură semnificativă pentru site-ul deţinut de Amazon şi un semn al relaţiei tot mai tensionate a acestuia cu creatorii de conţinut, relatează The New York Times.

Economie 2023-06-19 19:25:31

Un cargou a intrat în coliziune, în weekend, cu o macara, în portul turcesc Evyap, de la marea Neagră, în timp ce încerca să amareze și a ratat manevra. Coliziunea a provocat dărâmarea în lanţ a mai multor macarale grele.

Economie 2024-03-20 10:06:08

Cazul arestării fraților Tate în România a fost în atenția presei internaționale, iar BBC, una din marile televiziuni care a abordat subiectul a preluat informațiile Digi24. Jurnaliștii noștri au transmis în direct pentru BBC evenimentele de ieri, iar imaginile pe care le-am difuzat au fost preluate de site-ul televiziunii britanice.

Economie 2022-12-31 16:40:10

Mai multe persoane sunt ținute ostatice de un bărbat înarmat într-un oficiu poștal din orașul Warabi, din centrul Japoniei, în apropiere de Tokyo. Înainte, el ar fi rănit alte două persoane după ce a deschis focul într-un spital, relatează Reuters şi BBC.

Economie 2023-10-31 16:45:36

Compania Meta, condusă de Mark Zuckerberg, anunță că va pune la dispoziția utilizatorilor chatboți, care vor oferi răspunsuri folosindu-se de caractere ale unor persoane celebre din showbiz și nu numai.

Economie 2023-09-28 08:49:46