"La data de 5 octombrie, în localitatea Buturugeni, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu mai multe victime. Din primele cercetări a reieşit faptul că o femeie, de 78 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Măgurei din localitatea Buturugeni, la intersecţia cu DJ 412A nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un bărbat, de 35 de ani, din oraşul Mihăileşti, judeţul Giurgiu. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, precum şi a patru pasageri, aflaţi în ambele autoturisme, cu vârste cuprinse între 14 şi 64 de ani", se arată, luni, într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu, scrie Agerpres.
Toate victimele au fost transportate la unităţi spitaliceşti din municipiul Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Potrivit IPJ Giurgiu, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
