Giorgia Meloni intenționează să facă schimbări majore la arhitectura constituțională a Italiei și să renunțe la republica parlamentară în favoarea unui sistem de tip semi-prezidențial pe model francez, scrie Politico.

Instabilitatea politică accentuată din Italia, țara care a avut 68 de prim-miniștri în 77 de ani, dar și ambițiile politice ale unor lideri care au considerat că au prea puțină putere din poziția de prim-ministru, au dus, de-a lungul anilor la încercări de a schimba modelul de guvernare italian de tip parlamentar într-unul mai puțin predispus la instabilitate.

Modelul francez este cel care i-a captivat pe politicienii italieni de-a lungul anilor – Silvio Berlusconi și alți predecesori ai săi au eșuat în încercările lor – Giorgia Meloni, însă, crede că poate să ducă la bun sfârșit o astfel de schimbare semnificativă.

Într-o primă rundă de negocieri cu liderii opoziției italiene, marți, Meloni a propus ideea de a aplica în Italia un sistem semi-prezidențial pe model francez.

Așa cum era de așteptat, Meloni s-a lovit de o rezistență puternică din partea opoziției de centru-stânga, care se teme că o astfel de reformă ar concentra prea multă putere în mâinile unui singur personaj politic.

Fondatorii republicii italiene postbelice au avut tocmai acest lucru în minte atunci când au creat sistemul parlamentar, mai ales în condițiile în care țara tocmai depășise momentul dictaturii fasciste a lui Benito Mussolini.

În ciuda opoziției, Meloni este convinsă că trebuie să meargă înainte cu planul de reformă constituțională despre care spune că ar oferi țării o mai mare stabilitate, mai multă responsabilizare democratică și italienilor șansa de a-și alege direct liderul.

„Instabilitatea a dăunat mult țării noastre, față de țări precum Franța sau Germania. Instabilitatea a produs slăbiciune economică și slăbirea relației dintre cetățeni și guvernele create prin acorduri în camere cu uși închise, fără ca aceștia să aibă vreun cuvânt de spus”, a spus prim-ministra guvernului italian.

În republicile parlamentare, guvernul se formează după negocieri între partide sau facțiuni parlamentare, deseori prin formarea de coaliții. Totuși, există și situații în care se pot forma așa-zise guverne „monocolore”, adică formate dintr-un singur partid.

În aceste sisteme, președintele îndeplinește un rol pur ceremonial și nu deține putere reală executivă. În multe țări care folosesc un astfel de sistem, președintele este ales de parlament și reprezintă, mai degrabă un simbol al națiunii decât un actor politic efectiv. Există, însă, și cazuri în care republicile parlamentare au sisteme de alegere directă a președintelui.  

De cealaltă parte, prim-miniștrii sunt șefii executivului și cei care guvernează, iar nominalizarea de către președinte reprezintă doar un act simbolic, șeful statului fiind, uneori, chiar obligat prin lege să desemneze prim-ministru un politician care are sprijinul unei majorități parlamentare. Pentru că sunt formate din diferite partide și facțiuni parlamentare, majoritățile sunt deseori instabile și pot duce la căderea guvernului în mod frecvent.

Premierii italieni sunt numiți de președintele republicii după alegeri sau după căderea guvernului precedent și pot fi demiși doar printr-un vot al unei majorități parlamentare. Un astfel de vot se poate produce în orice moment, conform constituției țării.

Conform Giorgiei Meloni, este momentul ca acest sistem să ia sfârșit. Părerea ei a fost împărtășită în trecut și de predecesorul ei, Silvio Berlusconi, care a vrut, de asemenea, să consolideze un sistem cu un executiv mai puternic în Italia.

Meloni își dorește să adopte un sistem semi-prezidențial care ar transforma președintele republicii dintr-un birocrat neutru politic, cu prerogative pur ceremoniale, într-un lider cu puteri executive care ar fi ales de cetățeni din cinci în cinci ani.

„Nu vă atingeți de președintele republicii”, spune însă principalul lider al opoziției, Elly Schlein. Ea spus că funcția prezidențială „a garantat stabilitatea în cele mai dificile momente și este o garanție a credibilității internaționale a Italiei”.

De cealaltă parte, Franța funcționează pe baza unui sistem semi-prezidențial, însă cu un președinte executiv mai puternic decât în alte republici de acest tip, precum România.

Președintele francez are puteri executive largi și o influență crescută în interioriul guvernului, al cărui prim-ministru îl numește dar nu îl poate demite. Îi poate cere, însă, demisia, iar influența prezidențială în Franța este suficient de mare încât o astfel de cerere să ducă la căderea guvernului.

Totuși, puterea președintelui francez are limite și există și cazuri în care majoritățile parlamentare produse de alegeri nu sunt de aceeași culoare politică cu cea a președintelui, situație în care se produce ceea ce în sistemul francez se numește „coabitare”.

Totuși, pentru că mandatele președintelui și ale parlamentului sunt de cinci ani, iar alegerile au loc la distanță mică una de cealaltă, coabitarea este mai puțin probabilă, iar președintele reușește mai mereu să obțină o majoritate în parlament.

Președintele Franței este ales direct de cetățenii francezi la fiecare cinci ani, iar o persoană nu poate fi aleasă decât de maximum două ori în această funcție.

Pe de altă parte, sistemul semi-prezidențial diferă puternic de cel pur prezidențial în sensul că în cadrul celui din urmă, președintele este și șef de stat și șef de guvern – cazul SUA, Coreei de Sud sau mai multor state sud-americane, precum Brazilia.

Dorința Giorgiei Meloni de a pune capăt parlamentarismului italian și de a implementa un sistem de tip prezidențial în Italia este o consecință a parcursului ei politic de până acum, este de părere un expert italian, citat de Politico.

„Meloni are o tradiție bine împământenită a prezidențialismului. Din 1958, Mișcarea Socială Italiană, partidul strămoș al Fraților Italiei, a privit spre semi-prezidențialismul francez într-un mod pozitiv, în timp ce toate celelalte partide l-au privit cu adversitate”, spune Fulco Lanchester, profesor emerit de Lege Constituțională Italiană și Comparativă la Universitatea Sapienza din Roma.

O alternativă apărută la consultările de marți ar fi un așa-zis sistem de „premiership” – în care funcția de prim-ministru devine mai puternică și numită prin vot popular direct. Un astfel de sistem ar putea să fie creat fără schimbarea integrală a constituției italiene.

Dacă Meloni își dorește să schimbe din temelii sistemul constituțional italian, ea ar putea să devină primul lider italian care și reușește. Ea ar putea încerca să o facă și fără sprijinul opoziției, în condițiile în care partenerii de guvernare Forza Italia și Lega sunt de acord cu o schimbare a modelului politic.