• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-15 13:52:30
  • Sursa:
Germania isi schimba radical politica: Seful diplomatiei de la Berlin sustine alocarea a 5% din PIB pentru aparare Imagine

Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat joi că sprijină cererile preşedintelui american Donald Trump ca membrii NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din produsul intern brut (PIB).

Wadepuhl a declarat că este de acord cu declaraţia lui Trump conform căreia această creştere drastică este necesară, după discuţii cu secretarul de stat american Marco Rubio, în marginea unei reuniuni a miniştrilor de externe ai NATO, organizată în oraşul turc Antalya, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Washingtonul a cerut ca aliaţii NATO să aprobe noul obiectiv privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare, la summitul alianţei din iunie de la Haga.

În prezent, membrii NATO s-au angajat să aloce cel puţin 2% din PIB pentru cheltuieli militare, deşi nu toţi au atins acest obiectiv.

Germania cheltuieşte în prezent puţin peste 2% din PIB-ul său pentru apărare.

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat săptămâna trecută că fiecare punct procentual suplimentar ar însemna cheltuieli anuale suplimentare de 45 de miliarde de euro (50,5 miliarde de dolari) pentru Berlin.