România și Bulgaria sunt „parteneri cruciali pentru securitatea şi stabilitatea Europei", a spus Waderphul. „Europa de Sud-Est este un punct strategic central al continentului nostru", a mai adăugat el.
Potrivit ministrului, în cazul frontierelor externe ale UE și ale flancului sud-estic al NATO, amenințarea poate fi sesizată în Marea Neagră, în contextul războiului Rusiei în Ucraina.
„Tot aici se va decide dacă Europa rămâne capabilă să acţioneze - în ceea ce priveşte securitatea, solidaritatea şi dezvoltarea în continuare a uniunii noastre", a mai afirmat el.
Șeful diplomației germane va avea luni, la Sofia, o întrevedere cu omologul său bulgar, Gheorg Gheorghiev. Apoi, marți, acesta va veni la București pentru o întâlnire cu Oana Țoiu, ministrul român de Externe.
Referitor la drona rusească intrată în spațiul aerian al României, Wadephul a susținut că atacurile la adresa suveranității unui partener NATO sunt inacceptabile.
„Suntem clar hotărâţi să protejăm şi să apărăm Europa împreună cu România", a mai precizat el.
Citește și:
Ministrul Apărării oferă noi detalii despre acțiunea avioanelor F-16 care au vânat drona rusească în spațiul aerian românesc
„Revoluția dronelor” a schimbat radical câmpul de luptă din Ucraina și modul în care Occidentul abordează războiul. Înarmarea Europei
