• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-05 13:29:14
  • Sursa:
Georgienii ar putea pierde dreptul de a circula fara vize in UE. Care este motivul Imagine

Olanda va solicita Uniunii Europene să suspende acordurile sale cu Georgia în legătură cu liberalizarea vizelor, a anunţat joi ministrul olandez de externe, după ce peste 300 de persoane au fost arestate în demonstraţiile pro-UE din ţara din Caucazul de Sud al cărei guvern este acuzat de derive autoritare şi proruse, relatează Reuters.

Manifestanţii din Georgia au protestat în ultima săptămână după decizia guvernului de a întrerupe negocierile de aderare la UE.

Ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a declarat că va face o solicitare oficială către UE „pentru a clarifica guvernului georgian că drumul pe care îl urmează are un preţ”.

În prezent, cetăţenii georgieni pot călători în UE pentru vizite scurte fără a avea nevoie de viză.

Veldkamp a făcut declaraţia înainte de începerea unei reuniuni de două zile a miniştrilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care are loc în Malta. El a declarat că va solicita, de asemenea, OSCE să monitorizeze guvernul georgian şi acţiunile acestuia.

Presa din Georgia a citat Ministerul de Interne care a anunţat că mai mult de 300 de persoane au fost reţinute de la începutul protestelor faţă de decizia guvernului de a întrerupe negocierile de aderare la UE. Prim-ministrul georgian Irakli Kobahidze, care conduce partidul pro-rus Visul Georgian, a acuzat partidele de opoziţie de aţâţarea disensiunilor.