• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-28 17:58:23
  • Sursa:
Georgia renunta la parcursul european si la fondurile UE, dupa ce partidul controlat de Rusia a castigat alegerile Imagine

Prim-ministrul georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat joi că ţara sa îngheaţă până în 2028 începerea negocierilor vizând aderarea la Uniunea Europeană, transmit EFE şi Reuters.

„Noi am luat decizia de a nu pune deschiderea negocierilor de aderare pe agendă înainte de 2028', a declarat Kobahidze într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că, tot până în 2028, guvernul georgian „renunţă la toate ajutoarele de la Uniunea Europeană”.

„Este total inacceptabil să se considere integrarea în UE o pomană”, a afirmat prim-ministrul georgian, subliniind că începerea negocierilor de aderare „este utilizată de anumiţi politicieni şi birocraţi europeni ca un element de şantaj”.

Anunţul de la Tbilisi intervine după ce Parlamentul European a aprobat joi o rezoluţie prin care respinge rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia din octombrie şi cere organizarea unui nou scrutin, aşa cum o face şi opoziţia georgiană.

Irakli Kobahidze a fost confirmat joi în funcţia de prim-ministru într-o şedinţă a parlamentului, la care au participat doar deputaţii proguvernamentali, în condiţiile în care opoziţia, care a obţinut 61 de mandate, boicotează lucrările legislativului.

Georgia, ţară sud-caucaziană cu 3,7 milioane de locuitori, are înscris în Constituţie obiectivul aderării la UE, însă relaţiile cu Bruxellesul s-au deteriorat grav în ultimele luni. UE a declarat deja că cererea de aderare a Georgiei, stat candidat, este îngheţată

Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de influență, după ce i-ar fi promis unui om de afaceri din Capitală că îl vor ajuta să-și redeschidă firma închisă de ANPC. I-au cerut, în schimb, zeci de mii de euro mită, dar și 10% din acțiunile societății comerciale. Miercuri, procurorii DNA l-au prins în flagrant pe unul dintre cei doi, în timp ce încasa 50.000 de euro mită de la omul de afaceri devenit martor în dosar.

Economie 2023-05-25 15:11:19

Liberalii din Argeș acuză PSD și pe Ion Mînzînă de ipocrizie și „atitudine sfidătoare față de cetățeni” pentru susținerea lui Mihai Georgescu, „exclus din PSD pentru fapte penale”, pentru un nou mandat la Primăria Călinești.

Economie 2024-04-18 13:01:35

Sara Duterte-Carpio, fiica cea mare a președintelui filipinez, Rodrigo Duterte, a depus, duminică, jurământul pentru funcția de vicepreședinte, relatează BBC. Până să fie aleasă vicepreședintă, Duterte-Carpio a fost primărița orașului Davao și a fost deseori promovată de tatăl ei ca posibilă succesoare a sa la președinție.

Economie 2022-06-20 09:29:40

Un adolescent în vârstă de 15 ani, care suferea de o boală de sânge, a fost agresat fizic de doi colegi și a ajuns la Urgențe, unde a decedat la scurt timp. În urma decesului, autoritățile au deschis un dosar penal, pentru a stabili circumstanțele exacte ale morții sale.

Economie 2025-01-09 11:09:46

Argentinienii, renumiți pentru fermele întinse de vite și reuniunile în jurul grătarelor, consumă mai puțină carne de vită, fiind forțați să-și strângă cureaua din cauza inflației și recesiunii. Consumul de carne de vită a scăzut cu aproape 16% în acest an, până acum, în națiunea sud-americană, unde carnea de vită a fost întotdeauna o parte esențială din cultura societății, alături de fotbal și ceaiul mate.

Economie 2024-06-22 16:15:13

Un bărbat băut care încerca să își parcheze mașina a lovit alte cinci autoturisme, într-o parcare zona Ostoveni, Râmnicu Vâlcea.

Economie 2023-06-01 08:58:33

Dmitro Kuleba a mulțumit, vineri, României și ministrului ei de externe, Bogdan Aurescu, pentru sprijinul acordat de țara noastră pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, după ce Comisia Europeană a anunțat că recomandă acordarea acestei țări și Republicii Moldova statutul de țări-candidate pentru aderarea la blocul european.

Economie 2022-06-20 08:23:49

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea cel mai probabil de câştigat din punct de vedere politic de pe urma reizbucnirii ofensivei rebelilor în nord-vestul Siriei, potrivit unui fost general al armatei turce şi expert militar. Căderea orașului Alep are legătură cu manevrele geopolitice ale liderului turc, în special nervozitatea față de Bashar al-Assad pentru că a respins o ofertă de reconciliere, scriu Agerpres și POLITICO.

Economie 2024-12-04 11:25:09