• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-09 10:10:42
  • Sursa:
George Tuta (PNL) a cerut ca numaratorul de bani sa fie scos din Codul Ocupatiilor: Viitorul muncii inseamna si automatizare Imagine

Deputatul PNL George Tuță a cerut ca numărătorul de bani să fie scos din Codul Ocupațiilor din România, pe fondul automatizării și schimbărilor tehnologice de pe piața muncii. Persoanele care aveau această meserie trebuie sprijinite să își găsească alta, a susținut parlamentarul, în cadrul unui eveniment desfășurat la Parlament.

Tema principală a discuțiilor de la Parlament a fost ”România Viitorului - Automatizare şi viitorul Muncii”.

Moderatorul dezbaterilor a fost George Tuță, care a vorbit despre inițiativa de modificare a Codului Ocupațiilor din România pe care a avut-o la începutul mandatului.

”La începutul mandatului am avut o iniţiativă de modificare a Codului Ocupaţiilor din România în sensul introducerii unor noi ocupaţii şi eliminării altora care s-au pierdut între timp. Din această ultimă categorie, exemplul cel mai elocvent este cel al numărătorului de bani, o ocupaţie înlocuită de un mic aparat dotat cu cleme rotative şi un senzor cu infraroşu. (...) Omul nostru, numărătorul de bani, nevoit să o ia de la capăt, s-a orientat către alte domenii care presupuneau obligatoriu interacţiune umană: servicii sau industrii neautomatizate. Însă viitorul muncii înseamnă şi automatizare. Nu este cazul să mai ignorăm beneficiile maşinilor, pentru că asta ar însemna că menţinem un randament economic slab, o competitivitate scăzută, un puls slab al inovării.

Poate cea mai mare lecţie despre viitorul muncii este că schimbarea tehnologică nu se profilează într-un orizont îndepărtat şi nedefinit. Viitorul muncii este acum. Globalizarea, schimbările tehnologice şi automatizarea schimbă deja modul în care lucrăm, schimbă structura locurilor de muncă şi conduc la crearea de noi locuri de muncă. Numărătorul nostru de bani trebuie să fie sprijinit ca de mâine să se poată reorienta către un alt job. Guvernul şi Parlamentul trebuie să definească corect provocările şi să facă reglaje acolo unde este cazul. Trebuie să fie realist cu obiectivele, imparţial şi perfect conştient de provocările viitorului. Să promoveze automatizarea dar, în acelaşi timp, să privească spre oameni, spre comunitate. De aceea, mă voi concentra pe viitorul muncii, pentru a construi un cadru prin care să beneficiem de automatizare”, a declarat deputatul PNL Ilfov George Tuţă.

Printre participanţii la discuții s-au aflat reprezentanţi din mediul academic din Cluj Napoca şi Bucureşti, din industria de profil, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele ANCOM – Vlad Stoica, parlamentari, oficiali guvernamentali şi alţi actori relevanţi în domeniu, inclusiv reprezentanţi ai fundaţiei UIPath.

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a transmis că societatea trebuie să contribuie la viitorul muncii, să accepte schimbarea, să o integreze, pentru a obţine beneficii şi pentru a combate discursurile alarmiste care induc frici nejustificate. Roboţii nu vor lua locurile de muncă ale oamenilor, ci vor crea un spaţiu pentru locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite, a spus el.

La rândul lui, europarlamentarul Victor Negrescu a transmis că susţine şi încurajează discuţiile cu privire la viitorul muncii şi, totodată, a recomandat modelul Parlamentului European al grupului de lucru pe teme legate de viitor şi noi tehnologii pentru a fi replicat la nivelul României într-o comisie parlamentară, unde să fie abordate automatizarea şi viitorul muncii şi să fie incluse teme legate de educaţie, competenţe, industrii creative, domeniul digital şi munca.

În cadrul evenimentului s-a constatat necesitatea unei abordări integrate a subiectelor legate de muncă şi tehnologii, iar reprezentanţii mediului academic au propus ca Parlamentul să fie spaţiul de lucru. În acest sens ar putea fi înfiinţată o Comisie specială a Camerei Deputaţilor pentru Automatizare şi Viitorul Muncii, unde să aibă loc dezbateri și analize pentru un viitor digital, automatizat şi aliniat la nevoile oamenilor.

 

Traian Băsescu a vorbit luni seara, în exclusivitate la Digi24, despre demisia președintelui Klaus Iohannis. Fostul șef al statului român a declarat anterior, că gestul acestuia este „un act de lașitate”. În intervenția la Digi24, el și-a nuanțat părerea. Demisia lui Iohannis nu rezolvă nimic, „nu cresc nici pensiile, nu se indexează nici salariile, absolut nimic”, în schimb decizia a „șubrezit funcția prezidențială”.

Economie 2025-02-12 13:51:42

O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pentru agresiune sexuală şi defăimare.

Economie 2024-12-30 21:00:34

Hotelul Burj Al Arab Jumeirah din Dubai este cel mai luxos hotel din lume și, în același timp, una dintre clădirile recunoscute imediat de oameni de pe tot globul. Structura înaltă și modernă apare peste tot, iar cei care merg în Dubai au măcar o fotografie în care apare construcția.

Economie 2024-01-20 17:05:26

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, într-un interviu la TF1, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia, menţionând că Kievul nu va adera la NATO din lipsă de consens pe această temă, relatează AFP.

Economie 2025-05-14 00:00:49

Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi dintre cei care locuiesc cu alte persoane sunt constant obosiţi, arată un studiu realizat de Centrul de Formare profesională APSAP, publicat recent și preluat de Agerpres.

Economie 2024-11-24 14:33:08

Secretarul de stat american Marco Rubio a denunţat agresiunea Moscovei în Ucraina, dar a declarat că este „necinstit” să afirme că Kievul este capabil să distrugă Rusia pe câmpul de luptă şi să revină la starea de dinainte de 2014.

Economie 2025-02-01 08:15:30

Preşedintele chinez Xi Jinping a condamnat într-un discurs ținut în parlamentul de la Beijing „încercuirea” şi „represiunea” la care este supusă ţara sa de către statele occidentale, în special SUA.

Economie 2023-03-07 09:58:05

Rata de încălzire a oceanelor aproape s-a dublat începând din 2005 şi mai mult de o cincime din suprafaţa oceanelor lumii a fost afectată de un val de căldură severă în 2023, potrivit unui raport al observatorului european Copernicus publicat luni, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-30 14:43:35