• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-03 18:45:45
  • Sursa:
Geografia „a disparut” dintre materii la clasele a XI-a si a XII-a, in proiectele de plan-cadru, atentioneaza Societatea de Geografie Imagine

Disciplina Geografie „a dispărut” dintre materiile studiate la clasele a XI-a şi a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a atenţionat, luni, Societatea de Geografie din România, potrivit Agerpres.

„Tocmai în timp ce Societatea de Geografie din România pregăteşte aniversarea a 150 de ani de la înfiinţare şi primeşte confirmările de participare a zeci de mari personalităţi geografice din întreaga lume, aflăm cu surprindere că Geografia a dispărut pur şi simplu dintre disciplinele studiate la clasele a XI-a şi a XII-a, conform noilor proiecte de plan-cadru pentru liceu, lansate în dezbatere publică. Geografia este disciplina care a pierdut după 1990 cele mai multe ore din învăţământul preuniversitar, deşi se vorbeşte tot mai mult de globalizare, de schimbări climatice, de revoluţii industriale, de disparităţi teritoriale, de geopolitică, poluare, planificare teritorială etc", se arată într-o scrisoare deschisă a asociaţiei adresată ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.

Semnatarii solicită păstrarea Geografiei în trunchiul comun la clasele a XI-a şi a XII-a, ca urmare a importanţei sale în formarea elevilor: "gândire critică, înţelegerea lumii în care trăim, a naturii în general".

"Cu diplomele şi premiile câştigate la concursurile internaţionale - olimpiade de Geografie, de Ştiinţe ale Pământului - putem înconjura, simbolic, întreaga graniţă a României. Nicio altă disciplină nu a adus atâtea premii internaţionale şi atâta vizibilitate internaţională pentru şcoala românească. (...) Inexplicabilă şi tristă această decizie luată de un grup de aşa-zişi experţi, grup din care niciun geograf nu a făcut parte şi, deci, nu au putut să-şi prezinte punctul de vedere", se evidenţiază în scrisoare.

Conform semnatarilor, valori precum formarea unei culturi, a unei conştiinţe identitare nu mai sunt posibile în condiţiile în care Geografia nu mai este obiect de studiu la clasele a XI-a şi a XII-a.

"Consecinţele vor fi dramatice pe termen lung asupra formării elevului. Geografia este mai mult decât o ştiinţă despre Pământ şi despre om. Geografia este o ştiinţă fundamentală între ştiinţele naturii, cu rol esenţial în formarea deopotrivă a unei culturi generale, dar şi a unor deprinderi practice utilizabile în viaţa de zi cu zi. Geografia este o ştiinţă aplicată care formează şi dezvoltă respectul faţă de valorile democratice. (...) Un popor care nu îşi cunoaşte Istoria e condamnat să o repete, un popor care nu îşi cunoaşte Geografia este condamnat la dezrădăcinare şi la pierderea identităţii", a mai transmis Societatea de Geografie din România.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Bogdan Cristescu a explicat, luni, referindu-se la planurile-cadru puse în consultare, că nu a fost eliminată nicio disciplină.

"Unul dintre lucrurile pe care simţim nevoia să le precizăm este că definiţia trunchiului comun a fost modificată. Deci, rugăm colegii profesori ca atunci când se uită în aceste planuri-cadru să nu se mai uite la trunchiul comun cu aceiaşi ochi cu care se uită la trunchiul comun în vigoare. Legea Educaţiei a modificat trunchiul comun şi atunci acest trunchi comun este valabil pentru toţi elevii de liceu din România, spre deosebire de situaţia actuală, în vigoare, când trunchiul comun era caracteristic doar filierelor. (...) Prin propunerea de proiect de plan-cadru trunchiul comun este unic tuturor", a afirmat secretarul de stat.

Conform secretarului de stat, "nu s-a scos nicio disciplină, sub nicio formă disciplinele nu au fost eliminate sau scoase". "Ceea ce s-a intervenit, a fost scos caracterul obligatoriu acelaşi, unic pentru toţi elevii în materie de conţinuturi", a arătat Cristescu, care a participat la o sesiune live de informare privind planurile-cadru pentru liceu puse în dezbatere publică de Ministrul Educaţiei şi Cercetării.

China şi-a exprimat miercuri opoziţia faţă de propunerea preşedintelui american Donald Trump de a-i expulza pe palestinieni din Fâşia Gaza şi a reiterat apărarea soluţiei cu două state în problema israeliano-palestiniană.

Economie 2025-02-05 12:11:52

Criza de muniții - în special obuze de artilerie - cu care se confruntă în prezent armata ucraineană face ca Rusia să revină la vechea sa tactică a „pământului pârjolit”, prin care să obțină câștiguri teritoriale în Ucraina pur și simplu prin apelarea la forță brută. În lipsa unor contramăsuri din partea ucrainenilor, rușii folosesc din nou bombardamentele de artilerie în masă pentru distrugerea zonelor urbane, care devin astfel imposibil de apărat iar militarii Kievului sunt forțați să se retragă. Zonele respective sunt apoi „eliberate” de ruși care-și consolidează pozițiile și repetă tactica, se arată într-o analiză recentă publicată de Frontelligence Insight, un site ucrainean de analize militare bazate pe surse OSINT („Open Source Intelligence” - informații din surse deschise).

Economie 2024-02-06 17:00:31

Un volum de 3,03 miliarde de metri cubi de apă este disponibil la această oră în principalele 40 de lacuri de acumulare (cu folosinţă complexă) administrate de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), respectiv Hidroelectrica, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Economie 2022-08-23 10:37:09

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, vineri, la Zagreb, atacul Rusiei asupra unei nave comerciale din Marea Neagră şi a apreciat că această agresiune recentă este „ o escaladare fără precedent și o încălcare flagrantă a dreptului internaţional", informează Agerpres. Aceasta a adăugat faptul că „Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la securitatea regiunii Mării Negre şi a întregului continent european". 

Economie 2024-09-13 22:18:32

Actorul de filme porno Ron Jeremy, acuzat că a violat și agresat peste 20 de tinere, a fost internat într-un spital de psihiatrie. Instanța a decis că nu poate fi judecat în stare în care se află, scrie Reuters.

Economie 2023-02-08 14:24:46

Talibanii le-au interzis femeilor să viziteze un parc național popular din Afganistan. Forțele de securitate vor fi folosite pentru a le împiedica să meargă în renumitul Parc Național Band-e-Amir, din provincia Bamiyan, potrivit Ministerului Moravurilor, alcătuit exclusiv din bărbați, transmite Sky News.

Economie 2023-08-28 10:35:39

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, susține într-un discurs delirant în timpul manifestațiilor de sâmbătă de Ziua Unității, că Washingtonul a jucat un rol important în toate conflictele majore din lume. Lukașenko amenință și România și spune că țara noastră ar putea avea soarta Ucrainei de acum. 

Economie 2022-09-18 13:33:25

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus la Digi24 că metapneumovirusul produce viroze banale și că există 10% șanse ca o răceală obișnuită de sezon să fie provocată de acest virus. El a adăugat că informațiile privind cazul pacientei din Oradea la care a fost identificat virusul HMPV au fost exagerate.

Economie 2025-01-09 20:58:37