• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-17 11:59:40
  • Sursa:
Geoana: Vom avea un flanc estic transformat, coerent si continuu odata cu intrarea Suediei in NATO Imagine

Cu intrarea foarte curând şi a Suediei în NATO, vom avea un flanc estic transformat, coerent şi continuu de la Marea Nordului la Marea Baltică, până la Marea Neagră şi Marea Mediterană, a declarat, vineri, la Iaşi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, conform Agerpres.

„Vorbim foarte mult, şi pe bună dreptate, despre flancul estic al NATO. Şi unde poate fi un loc mai bun de a vorbi despre acest dat strategic decât la Iaşi, marele oraş al României şi al Europei.

Cu venirea foarte curând şi a Suediei în NATO, vom avea un flanc estic transformat, coerent şi continuu de la Marea Nordului la Marea Baltică, până la Marea Neagră şi Marea Mediterană”, a declarat Geoană.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la dezbaterea „Securitate economică şi inovare pe flancul estic al NATO şi UE”, secretarul general adjunct al NATO a afirmat în timpul discursului său că „această nouă realitate strategică are şi va continua să aibă importante consecinţe nu doar de securitate, dar şi de natură politică şi economică„”.

„Transformările din Europa declanşate de războiul odios lansat de Rusia împotriva Ucrainei, dar şi a ordinii europene şi internaţionale, a normelor de drept şi a sistemului de predictibilitate locală şi globală nu trebuie privite în izolare.

Schimbări seismice de natură geopolitică transformă în mod radical, în Europa şi în lume, nu doar competiţia strategică, pentru că da, aşa cum aţi văzut şi la San Francisco în 2015, competiţia între marile puteri s-a întors ca trăsătură dominantă a scenei internaţionale”, a spus Geoană în timpul discursului său.

În opinia secretarului general adjunct al NATO, şi geoeconomia se schimbă, la fel, şi modelele economice la nivel european şi global, dar şi societăţile omeneşti.

„Revoluţiile tehnologice în inteligenţă artificială generativă şi de frontieră, în robotică inteligentă, quantum computing, biotehnologia şi biologia sintetică, augmentarea umană, inovarea de noi materiale în afara tabelului lui Mendeleev, competiţia în spaţiu, nanotehnologie, revoluţia atât de necesară a tehnologiilor verzi, toate deja interacţionează compulsiv şi foarte complex cu securitatea, cu economia, cu societatea umană şi cu însăşi fiinţa umană”, a spus secretarul general adjunct al NATO.

Oficialul a afirmat că ne aflăm în cel mai complicat, complex şi transformativ moment al istoriei umanităţii.

„Suntem martorii, actorii, şi, sper eu, nu şi victimele unei astfel de transformări masive. Între economie şi securitate naţională şi între tehnologie şi societate, omenirea îşi caută frenetic un nou echilibru iar perioadele de acest gen sunt intrisec periculoase, intrinsec creatoare de anxietate publică, intrinsec dificile pentru liderii politici, pentru liderii economici, pentru liderii de idei, intelectuali, cu atât mai mult pentru societăţile democratice”, a spus Mircea Geoană.

Oficialul NATO a transmis totodată că naţiunile care anticipează şi schimbarea iese învingător, spre deosebire de „miopii politici” care riscă să fie striviţi de aceste mari transformări.

„Ca de fiecare dată în istorie, naţiunile care anticipează şi îmbrăţişează schimbarea vor ieşi drept învingători, iar cele care, din miopie politică sau incapacitate intelectuală sau strategică vor persevera în perpetuarea status-quo-ului sau vor alege calea progresului incremental, pas cu pas, riscă să fie strivite de magnitudinea şi complexităţii acestei enorme transformări”, a mai spus, în discursul susţinut la Iaşi, Mircea Geoană.

Senatorul AUR, Petrișor Peiu a comentat, în exclusivitate pentru Digi24, rezultatul obținut de candidatul partidului, George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. În procente, Simion a obținut 46,4% dintre voturi, pierzând fotoliul de președinte în fața candidatului independent, Nicușor Dan, care a obținut 53,6%. Rezultatul reflectă o mobilizare foarte puternică a celor care l-au susținut pe Nicușor Dan pentru funcția de președinte, dar și o serie de decizii „mai puțin inspirate”, care s-au luat la nivelul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, a spus Petrișor Peiu.

Economie 2025-05-19 12:22:38

Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital, miercuri, după ce a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. El şi-ar fi dat foc, în Cimitirul Central din municipiul Constanţa.

Economie 2024-01-24 12:18:43

În timpul procesului lui Dominique Pélicot, bărbatul acuzat că și-a drogat și violat soția timp de aproape zece ani, a ieșit la iveală că un alt bărbat, care locuia în apropiere i-a copiat faptele acestuia. Acesta l-a chemat pe Pélicot și la domiciliul său, pentru a-i viola soția, după ce a fost învățat cum să o sedeze, relatează News.ro.

Economie 2024-09-12 15:45:31

România ar putea primi ajutor străin pentru operațiunile de distrugere a minelor din Marea Neagră. Anunțul a fost făcut de premierul italian, Mario Draghi, în condițiile în care specialiștii estimau luna trecută că în jur de 400 de mine ar pluti în derivă în Marea Neagră.

Economie 2022-05-19 20:53:36

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că Guvernul lucrează în continuare la pachetul fiscal-bugetar iar în câteva zile va fi pus în transparență. El a spus, de asemenea, că până la sfârșitul lunii septembrie „terminăm tot circuitul” de adoptare a acestor măsuri, inclusiv asumarea răspunderii în Parlament. Șeful PSD a mai afirmat că s-a vorbit despre „așa-zisa austeritate”, dar că în actul normativ care este în lucru „o să crească salariile”. 

Economie 2023-09-05 12:08:17

Focuri de armă au putut fi auzite, noaptea trecută, în București, în sectorul 5. Poliția a intervenit imediat, iar mai multe persoane au fost duse la audieri.

Economie 2023-07-01 09:11:20

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a discutat duminică la telefon cu omologul său francez Sebastien Lecornu despre situaţia din Ucraina, situaţie care „are o tendinţă spre o escaladare necontrolată”, informează AFP şi Reuters. Serghei Şoigu „i-a împărtăşit omologului său francez îngrijorările sale legate de eventualele provocări din partea Ucrainei, prin recurgerea la o «bombă murdară»”, însă fără a oferi dovezi în susţinerea afirmaţiilor că Ucraina ar putea folosi o astfel de armă.

Economie 2022-10-23 15:16:42

Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminică un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează presa internațională.

Economie 2022-06-12 21:18:47