La Albeşti, unii localnici au cedat în faţa companiei şi au semnat că sunt de acord să-şi pună terenurile la dispoziţia gigantului american. Reprezentanţii firmei de prospecţiuni au bătut la porţile oamenilor şi i-au întrebat dacă au terenuri în zonele vizate de ei.
Mulţi localnici din Albeşti sunt speriaţi şi spun că nu sunt de acord cu exploatarea gazelor de şist, operaţiune periculoasă, cred ei.
La Hagieni, locul despre care se spune că prezintă cel mai mare interes pentru Chevron, oamenii nu prea ştiu despre ce este vorba. Doar câţiva îşi permit să-şi dea cu părerea cu privire la gazele de şist.
La cinci kilometri depărtare, în satul Cotu Văii, oamenii spun că şi aici este agitaţie mare. Cât e ziua de lungă maşinile firmei de prospecţiuni trec non stop pe drumul principal. Se duc undeva în câmp, spun localnicii.
Una peste alta, cele 4.000 de suflete se tem că ar putea veni sfârşitul lumii dacă vor începe forările pentru extragerea gazelor de şist. Scenariile lor sunt sumbre, demne de filmele de groază: cutremure devastatoare şi alte calamităţi naturale, deşertificarea zonelor şi otrăvirea apelor.
reporter: Oana Manoilăoperator: Alexandru Şerbănescu
editor web: Anca Medrea
