• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-01 23:06:11
  • Sursa:
GALERIE FOTO Nunta regala in Iordania: Printul mostenitor Hussein bin Abdullah al II-lea s-a casatorit Imagine

Moştenitorul tronului Iordaniei s-a căsătorit joi cu o tânără din cele mai importante familii de afaceri din Arabia Saudită, în cadrul unei ceremonii strălucitoare la care au participat membri ai familiei regale internaţionale şi şefi de stat, scrie CNN.

Prinţul moştenitor al Iordaniei Hussein bin Abdullah al II-lea s-a căsătorit cu Rajwa Alseif, o arhitectă saudită. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

De la prinţul şi prinţesa de Wales ai Marii Britanii până la prima doamnă a SUA, Jill Biden, aproape 140 de invitaţi au sosit la Palatul Zahran din capitala iordaniană Amman pentru a-i vedea pe prinţul moştenitor Hussein bin Abdullah al II-lea, în vârstă de 28 de ani, şi pe logodnica sa, Rajwa Alseif.

Arhitectă saudită în vârstă de 29 de ani şi absolventă a Universităţii Syracuse din New York, Alseif va fi cunoscută sub numele de Alteţa Sa Regală Prinţesa Moştenitoare a Iordaniei şi, când prinţul moştenitor va urca pe tron, titlul ei se va schimba în Regina Rajwa.

Mireasa este înrudită cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite şi conducătorul de facto, Mohammed bin Salman (MBS), prin mama sa, care provine din proeminenta familie Al-Sudairi, scrie news.ro. Regele Salman al Arabiei Saudite este unul dintre aşa-numiţii "Şapte Sudairi", cei şapte fraţi ai regelui Abdulaziz şi Hussa bint Ahmed Al-Sudair, potrivit presei saudite.

Evenimentul a început dimineaţa, când regele şi regina Iordaniei au început să primească oaspeţii la Palatul Zahran. Forţele armate ale Iordaniei au cântat în timp ce participanţii au sosit pentru a saluta şi felicita familia regală.

Apoi, nunta s-a mutat într-un foişor din grădina palatului, unde cuplul şi taţii lor au semnat contractul de căsătorie în cadrul unei ceremonii islamice cunoscute sub numele de "Katb Al-Kitab" şi au făcut schimb de inele.

În afara palatului, mulţimea bucuroasă a aclamat şi a fluturat steaguri în aşteptarea cortegiului de maşini care îi transporta pe tinerii căsătoriţi pe un traseu de şase mile prin capitală. Străzile au fost împodobite de câteva zile cu fotografii ale cuplului şi cu steagul iordanian.

Atât Iordania, cât şi Arabia Saudită se numără printre cei mai puternici aliaţi ai Washingtonului în Orientul Mijlociu. Iordania este custodele locurilor sfinte musulmane şi creştine din Ierusalim şi întreţine relaţii atât cu palestinienii, cât şi cu israelienii. O putere petrolieră globală, legăturile dintre Riad şi SUA au fost tensionate în ultima vreme, mai exact din cauza politicilor petroliere ale regatului şi a relaţiei sale cu Rusia.

Legăturile dintre Arabia Saudită şi Iordania s-au dezgheţat recent, după ani de tensiuni. În timpul unei călătorii în Iordania anul trecut, MBS a fost citat de presa saudită spunând că este dornic să "ducă relaţiile [cu Iordania] într-o nouă fază".

Procurori din cadrul DNA au descins, miercuri, la Primăria Iaşi, dar şi la alte instituţii din subordinea municipalităţii, solicitând mai multe documente care vizează inclusiv achiziţiile de cărbune pentru asigurarea încălzirii oraşului. Au fost efectuate verificări şi la CET Holboca, dar şi la Termoservice SA.

Economie 2024-12-11 13:05:25

În ultimii zece ani, 90 de persoane s-au electrocutat pe căile ferate din România, multe dintre victime fiind tineri care au ignorat semnele de avertizare pentru a-și face selfie-uri la înălțime, pe vagoanele de tren sau pe podurile feroviare, potrivit datelor furnizate de Compania Națională de Căi Ferate (CNCF) „CFR" SA, potrivit Agerpres.

Economie 2024-10-16 14:47:45

Ţânţarul comun prezent în Europa a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, arată un studiu recent realizat de Institutul de Medicină Tropicală din Anvers (ITG), relatează agenţia Belga.

Economie 2023-08-22 07:26:25

Potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, realizat la comanda liberalilor, partidele de guvernământ, PSD și PNL, dar și cele din opoziție, AUR și USR, au câștigat câteva procente în februarie, față de luna decembrie. Datele au fost culese în perioada 5 -19 februarie 2023 pe un eșantion de 3.000 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste, se arată în document.

Economie 2023-02-28 21:17:34

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a demisionat din USR. Acesta și-a anunțat plecarea din partidul Uniunea Salvați România, din motive ce țin de direcția actuală a formațiunii politice. „Direcția pe care o are de ani buni conducerea acestui partid este una pentru care eu nu pot gira”.

Economie 2023-01-30 15:46:25

Conacul lui Silvio Berlusconi de lângă Milano ar putea fi transformat într-un muzeu dedicat celui care a fost de trei prim-ministru al Italiei, scrie The Guardian.

Economie 2023-07-04 10:20:27

Guvernul suedez a anunţat miercuri că doreşte să consolideze securitatea în şcoli după cel mai grav atac armat produs într-o instituţie de învăţământ din Suedia, autorizând între altele cadrele didactice să percheziţioneze ghiozdanele elevilor.Şcolile vor trebui să elaboreze planuri de urgenţă în cazul unei situaţii violente, accesul în unităţile de învăţământ urmând să se facă printr-un cod, un ecuson sau chei, iar acordarea de autorizaţii pentru instalarea camerelor de supraveghere vor fi simplificate, a explicat ministrul educaţiei Johan Pehrson în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP, transmite Agerpres.Cadrele didactice şi alţi membri ai personalului vor fi autorizaţi să percheziţioneze ghiozdanelor elevilor fără avertisment în şcolile primare şi secundare.„Lucrăm intens pentru a îmbunătăţi siguranţa elevilor, cadrelor didactice şi a altor angajaţi ai şcolilor", a declarat Pehrson.Dacă vor fi adoptate de către parlament, aşa cum se prevede, noile măsuri vor intra în vigoare la 1 iulie 2025.La 4 februarie, Rickard Andersson (35 de ani) a intrat într-un centru de învăţământ pentru adulţi din Orebro, la 200 km vest de Stockholm, a deschis focul şi a ucis zece persoane, după care s-a sinucis.El fusese elev la această instituţie de două ori, în 2013 şi între 2019 şi 2021, potrivit poliţiei.Poliţia a găsit trei arme în apropierea corpului său, precum şi cartuşe şi muniţie neutilizată.Rickard Andersson, descris de poliţie drept un şomer retras, cu un cazier judiciar curat, avea permis de vânătoare pentru patru arme - toate confiscate de poliţie.El locuia izolat în apartamentul său din 2016, „cu puţine contacte cu alte persoane".La trei zile după masacru, guvernul a anunţat că vrea să limiteze anumite arme semitautomate, cum ar fi AR-15.Motivaţiile atacatorului nu sunt nici astăzi cunoscute, potrivit AFP. 

Economie 2025-02-12 17:22:52

Un fost membru al serviciilor secrete din Belgia căzut în dizgrație a fost arestat după ce a împușcat-o mortal pe mama sa vitregă, o baroneasă căsătorită cu un industriaș miliardar, în fața casei lor luxoase din Valonia, informează The Telegraph.

Economie 2023-04-01 08:00:01