• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-04 18:26:11
  • Sursa:
GALERIE FOTO. Iga Swiatek a castigat al doilea sau titlu la Roland Garros Imagine

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, pentru a doua oară în cariera sa, după ce a învins-o sâmbătă în finală, cu 6-1, 6-3, pe americanca Corie „Coco” Gauff.

Swiatek, noua stea a tenisului mondial, care a împlinit săptămâna aceasta 21 de ani, a obţinut cu această ocazie a 35-a victorie consecutivă, egalând astfel cea mai lungă serie de victorii din acest secol, reuşită de americanca Venus Willams în anul 2000.

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, pentru a doua oară în cariera sa. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Iga Swiatek, care a cucerit primul său titlu pe zgura pariziană în anul 2020, s-a impus în doar 68 de minute în finala cu Coco Gauff (18 ani), ocupanta locului 23 în clasamentul WTA.

Ea îi succede în palmaresul turneului de la Roland Garros cehoaicei Barbora Krejcikova, câştigătoarea ediţiei de anul trecut.

Jucătoarea poloneză a cucerit sâmbătă al nouălea titlu din cariera sa în circuitul profesionist şi al şaselea consecutiv din acest an, după cele de la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart şi Roma, scrie Agerpres.

Iga Swiatek a ajuns la 35 de victorii consecutive în circuitul WTA, serie începută la Doha, pe 22 februarie, cu un succes împotriva elveţiencei Viktorija Golubic (6-2, 3-6, 6-2), însă poloneza este încă departe de recordul stabilit de americanca Martina Navratilova, scrie digisport.ro.

După victoria de sâmbătă de la Paris, ea a egalat cea mai lungă serie de victorii din acest secol, reuşită de Venus Williams în 2000, între Wimbledon şi turneul de la Linz.

Totuşi, actualul număr 1 mondial mai are încă un drum foarte lung de parcurs până s-o ajungă din urmă pe deţinătoarea recordului de victorii consecutive de la crearea WTA în 1973, Martina Navratilova, autoarea unei serii de 74 de succese la rând între 1983 şi 1984.

Forţele armate americane au livrat rapid Israelului sistemul antirachetă THAAD, care este deja „instalat”, a declarat luni secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de Reuters. 

Economie 2024-10-21 10:20:15

Specialiştii de la Transelectrica şi Dispeceratul Energetic Naţional, alături de operatorii din distribuţie, l-au asigurat pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că nu există un risc asupra echilibrului în Sistemul Energetic Naţional (SEN) sau riscul unor avarii generalizate pe zone largi, a declarat, luni, oficialul din Guvern, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-15 14:30:40

Cea mai mare grupare care alimenta cu droguri piața din România a fost destructurată de polițiști. Rețeaua viza în special traficul de droguri către elevi şi studenţi, iar pentru intermediere s-ar fi folosit o aplicaţie criptată de comunicare, Telegram, pe care erau înregistraţi aproximativ 11.000 de membri activi. 16 persoane au fost reținute. 

Economie 2023-04-11 07:49:27

Pentru a-l sprijini pe Mark Rutte la șefia NATO, Slovacia a cerut din partea alianței să-i furnizeze un nou sistem anti-aerian, după ce țara l-a oferit Ucrainei pe singurul pe care-l avea, în timpul guvernului trecut. Anunțul a fost făcut de președintele țării, Peter Pellegrini.

Economie 2024-06-18 15:18:39

Naomi Campbell a recunoscut că nu şi-a îndeplinit îndatoririle de administrator al organizaţiei caritabile Fashion for Relief pe care a fondat-o, dar a insistat asupra faptului că nu s-a implicat niciodată în abateri financiare şi că nu a folosit organizaţia caritabilă în interes personal în timpul funcţionării sale haotice timp de nouă ani, scrie The Guardian.Săptămâna trecută, lui Campbell i s-a interzis să conducă o organizaţie caritabilă timp de cinci ani, după ce un raport dur a constatat că ea şi cei doi membri ai consiliului de administraţie s-au făcut vinovaţi de conduită necorespunzătoare gravă şi de gestionare financiară necorespunzătoare, scrie News.ro.

Economie 2024-10-05 11:23:29

Şapte hectare cu grâu din judeţul Arad au ars într-un incendiu izbucnit, marţi, de la o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Economie 2023-06-20 21:04:13

Jurnalistul Andrzej Poczobut, personalitate a minorităţii poloneze din Belarus, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare pentru „incitare la ură”, conform unui comunicat al justiției bieloruse. Pedeapsa prevede detenţia într-un „lagăr penitenciar cu regim sever”, a precizat instanţa supremă în comunicatul citat.

Economie 2023-02-08 16:09:27

Coreea de Nord a lansat cea mai mare campanie de vaccinare de la pandemia COVID-19 încoace, după o pauză de patru ani în ceea ce privește imunizarea de rutină, care a lăsat copiii expuși la o multitudine de boli mortale și a crescut riscul izbucnirii unor epidemii. „Acesta este primul pas în restabilirea imunizării de rutină și în eliminarea decalajului care a lăsat copiii vulnerabili la boli care pot fi prevenite”, a declarat Roland Kupka, reprezentantul interimar al UNICEF pentru Republica Populară Democrată Coreeană, scrie The Telegraph.

Economie 2024-09-16 22:26:33