Iată fotografia inedită şi nemaiîntâlinită în galerii foto oficiale:
Mesajul care însoţea aceste fotografii este următorul " Relația tradițională dintre România și China impune, în anul 2014, activarea colaborării între legislative țărilor noastre. Cunoașterea mecanismelor care stau la baza legislației românești, precum și a cadrului juridic generat de Adunarea Națională Populară, vor face posibilă trecerea la o etapă concretă a proiectelor economice angajate între țările noastre".
_____
UPDATE: Valeriu Zgonea a adăugat ulterior şi o explicaţie pe contul său de Facebook în dreptul acestei fotografii, precizând : " Am văzut că a stârnit comentarii aprinse fotografia alăturată, dar e un gest specific țărilor asiatice, dragi prieteni"
_____
UPDATE 2: Valeriu Zgonea justifică suplimentar, tot într-o postare pe Facebook, ipostaza în care apare alături de vicepremierul chinez : " Dragi prieteni, am observat reacții virulente la una dintre fotografiile cu vicepremierul chinez. Poate ar trebui să fim mai atenți la ce presupune cultura altor state și să renunțăm la a mai privi lumea prin lentila îngustă a ceea ce ne este familiar. Înaintea unor comentarii și articole care vor să vândă senzaționalul, aș fi apreciat o minimă documentare și ceva mai multă deschidere față de un gest specific altor culturi".
În plus, această explicaţii sunt însoţite de o serie de alte fotografii în care alte personalităţi ale lumii sunt surprinse în ipostaze similiare. Iată una dintrele, în care apare fostul preşedinte american George W. Bush, ţinându-se de mână cu un prinţ arab.
