• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-08 20:49:41
  • Sursa:
G4Media: Monica Macovei, implicata intr-un accident in care un motociclist a fost grav ranit. Ce a scris fostul ministru pe Facebook Imagine

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și fost europarlamentar, a fost implicată într-un accident, sâmbătă, în urmă căruia un motociclist a fost grav rănit. Fostul ministru s-ar fi aflat la volanul unui autoturism care a intrat în impact cu motocicleta, potrivit surselor G4Media.ro.

ACTUALIZARE 20:40 - Monica Macovei a scris sâmbătă seara pe Facebook despre accidentul în care a fost implicată. Ea spune că nu a pierdut controlul mașinii „nicio secundă” și povestește cum a avut loc evenimentul rutier.

„Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul să își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Știrea inițială:

Accidentul s-a produs în Mangalia.

Motociclistul ar fi pensionar MAI, potrivit acelorași surse. Bărbatul va fi transportat la spital.

Monica Macovei a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând că nu a consumat alcool.

Comunicatul IPJ Constanța:

„Astăzi, în jurul orei 13.05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.”