• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-29 15:30:25
  • Sursa:
Furtuna rara cu grindina in Kuwait. Localnicii s-au bucurat, insa oamenii de stiinta sunt ingrijorati Imagine

Kuwait, o țară deșertică, una dintre cele mai călduroase de pe planetă a fost lovită de o furtună cu grindină. Dacă șoferii au fost derutați să conducă pe șoselele acoperite de zăpadă, mulți localnici s-au entuziasmat și au ieșit din case pentru a se juca cu bulgării. Oamenii de știință privesc fenomenul cu mare îngrijorare și spun că sunt consecințele schimbărilor climatice, transmite AFP, citată de Agerpres.

Grindina a căzut miercuri şi marţi în Umm al-Haiman, la aproximativ 50 de kilometri sud de capitala Al-Kuwait.

"De 15 ani nu am mai văzut o asemenea cantitate de grindină iarna", a declarat pentru AFP fostul director al departamentului de meteorologie din Kuweit, Mohammed Karam.

 

Copiii s-au îmbrăcat cu haine călduroase pentru a se juca cu grindina căzută, în timp ce internauţii au inundat reţelele sociale cu fotografii şi videoclipuri cu drumuri parţial acoperite cu gheaţă.

Precipitaţii sub formă de ploaie în cantităţi de până la 63 de milimetri au fost înregistrate pe alocuri, conform serviciilor de meteorologie, care au prognozat ameliorarea vremii începând de miercuri.

O furtună rară cu grindină a acoperit cu zăpadă străzile din Kuwait. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Deşi furtunile cu grindină sunt "rare" în Kuweit, frecvenţa acestora ar putea creşte în următorii ani pe fondul schimbărilor climatice la nivel global, a avertizat Mohammed Karam.

Ţara din Golf, bogată în petrol, se confruntă cu căldură extremă în timpul verii şi riscă să devină nelocuibilă în anumite perioade ale anului, pe măsură ce planeta se încălzeşte, conform oamenilor de ştiinţă.

În 2016, Kuwait a înregistrat un record mondial, 54 de grade Celsius.

În anumite zone ale ţării, temperaturile ar putea creşte cu 4,5 grade peste mediile istorice între 2071 şi 2100, potrivit Autorităţii publice de mediu.

Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, a anunțat sâmbătă, 15 martie, că nu își mai depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai, deși, susține el, „a adunat peste 210.000 de semnături”. Într-un mesaj transmis pe Facebook, el a explicat că această decizie deoarece liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, „n-au înțeles nimic din pact” și „n-au ales strategia cea adevărată”. Pisaroglu era așteptat la ora 19.00 la BEC. 

Economie 2025-03-15 17:29:14

Orice întrerupere intenționată a rețelelor de energie din UE va fi întâmpinată de „un răspuns robust și unit”, a declarat șeful diplomației europene, Josep Borrell, după ce câteva state au spus că cele două gazoducte rusești care livrează către Europa, și sunt avariate, probabil au fost atacate, ducând la scurgerea gazelor în Marea Baltică, transmite Reuters.

Economie 2022-09-28 23:19:44

Primele exporturi de grâu după invadarea Ucrainei de către Rusia sunt aşteptate să înceapă săptămâna viitoare, în conformitate cu un acord internaţional semnat în iulie la Istanbul, a declarat miercuri un înalt oficial al ONU, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2022-08-10 23:35:26

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat că inteligenţa artificială este fără legătură cu realitatea şi a precizat că aceasta se substituie raţiunii omului şi „îl aduce pe acesta aproape nelucrător” și a adăugat că acest lucru nu este bun.

Economie 2024-08-23 18:39:52

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus, luni, în emisiunea Jurnal de seară, de la Digi24, că Ministerul pe care îl conduce are nevoie în luna octombrie, doar pe partea de cofinanțare pe Programul Operațional Infrastructură Mare, de 800 de milioane de lei. El spune că a avut discuții cu ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, în acest sens și că, fiind vorba de investiții, este sigur că va primi banii. 

Economie 2023-10-02 22:10:59

Prețul petrolului a scăzut miercuri cu peste 2%, după ce Arabia Saudită a dat asigurări că va interveni pentru stabilizarea pieței și va ține robinetul deschis. Prețul urcase accelerat după izbucnirea conflictului dintre Israel și Hamas. În piață existau temeri că vor fi probleme cu aprovizionarea, transmite Reuters.

Economie 2023-10-12 08:49:29

Armenia şi Azerbaidjanul s-au angajat luni „să nu recurgă la forţă” pentru a găsi o soluţie la conflictul lor asupra enclavei Nagorno-Karabah, la încheierea unui summit cu Vladimir Putin menit să reafirme influenţa Moscovei în Caucaz, relatează AFP.

Economie 2022-11-01 10:37:57

Kârgâzstan, o națiune din Asia Centrală aliată cu Rusia, a anulat duminică exercițiile militare comune între cele șase state membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), cu doar o zi înainte de momentul în care erau programate să înceapă, scrie Politico.

Economie 2022-10-12 12:02:19