• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-23 10:24:59
  • Sursa:
Furioasa din cauza unei hotarari a CJUE care o penalizeaza, Ungaria ameninta sa trimita solicitantii de azil direct la Bruxelles Imagine

Guvernul Ungariei se declară dispus să ofere tuturor imigranţilor care încearcă să intre în ţară un bilet dus către Bruxelles, dacă o hotărâre a Curţii de Justiţie a UE va obliga Budapesta să adopte o politică în materie de refugiaţi „fără detenţie”, relatează POLITICO.

„După procedura de azil, vom oferi tuturor migranţilor de la frontiera ungară posibilitatea de a fi transportaţi la Bruxelles în mod voluntar şi gratuit”, a declarat joi Gergely Gulyás, şeful Cancelariei premierului Viktor Orban.

„Dacă Bruxelles-ul doreşte migranţi, îi poate avea”, a adăugat el. Gulyás a continuat pe acelaşi ton sarcastic spunând că solicitanţii de azil „pot apoi negocia acolo cu Comisia Europeană cu privire la propria lor îngrijire”.

Oficialul a expus această idee ca reacţie la o amendă de 200 de milioane de euro emisă împotriva Ungariei în iunie, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Budapesta ignoră legislaţia UE privind azilul, după ce mai dăduse anterior o hotărâre împotriva Budapestei, relatează News.ro.

Ungaria, condusă de ani de zile de partidul de dreapta Fidesz al lui Viktor Orban, a adoptat mult timp o linie dură în ceea ce priveşte intrarea în ţară a solicitanţilor de azil.

Curtea de la Luxemburg (CJUE) a decis în 2020 că Budapesta nu a respectat normele UE privind tratamentul migranţilor prin „reţinerea ilegală” a solicitanţilor de azil şi prin deportarea lor înainte ca aceştia să poată face apel împotriva respingerii cererilor lor. Curtea a ordonat Ungariei să îşi schimbe politicile, însă guvernul Orban a ignorat directiva, un răspuns pe care CEJ l-a catalogat în hotărârea sa din iunie drept o „încălcare fără precedent şi extrem de gravă a dreptului UE”. În plus faţă de amenda de 200 de milioane de euro, Ungaria trebuie să plătească încă 1 milion de euro pentru fiecare zi în care nu se conformează hotărârii Curţii.

Ca urmare, Budapesta analizează în prezent dacă poate recupera o parte din aceste costuri de la Comisia Europeană prin intentarea unui proces. Guvernul ungar a solicitat ministrului justiţiei să analizeze „cum putem să ne exercităm drepturile prin intermediul unui proces, pentru a obţine rambursarea unei părţi din costurile legate de migraţie” de la Comisia Europeană, a spus Gergely Gulyás, citat de MTI.

Protecţia graniţelor spaţiului Schengen este, de asemenea, o chestiune comună, care serveşte nu doar siguranţei Ungariei, ci este importantă pentru întreaga Europă. În ciuda acestui fapt, Ungaria nu are acces la fondurile Uniunii Europene pe care Bruxelles-ul le pune la dispoziţia altor state pentru protecţia graniţelor, a mai spus oficialul maghiar.

Gulyás a declarat că, în cazul în care Ungaria nu poate ajunge la un acord rezonabil cu Comisia pentru a remedia situaţia „inacceptabilă, intolerabilă şi nedreaptă” creată de hotărârea CJUE, va lua în considerare luarea măsurii neortodoxe de a lăsa toţi solicitanţii de azil să intre în ţară şi de a le oferi un bilet dus către Bruxelles.

Această propunere este luată de la Partidul Republican din SUA, o sursă obişnuită de inspiraţie pentru guvernul maghiar. În 2022, guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a făcut o mişcare similară cu solicitanţii de azil de la frontiera americană, punând aproximativ 50 de migranţi într-un zbor către liberala şi exclusivista insulă Martha's Vineyard din Massachusetts. DeSantis a declarat că a organizat aceste zboruri pentru a expune „ipocrizia liberală”. Alţi lideri republicani, precum guvernatorul Texasului, Greg Abbott, şi fostul guvernator al Arizonei, Doug Ducey, au trimis autobuze cu refugiaţi în oraşe americane care au votat pentru democraţi.

Nava spațială Orion a NASA a mai făcut câteva fotografii de pe orbita Lunii, în a 20-a zi a misiunii Artemis I, înainte de a porni spre Pământ. Artemis I a decolat de la Centrul Spațial Kennedy al NASA pe 16 noiembrie, începând călătoria sa de 25,5 zile și 2,1 milioane de km spre Lună și în jurul acesteia.

Economie 2022-12-07 07:30:57

Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucha, spune Volodimir Zelenski. Potrivit liderului de la Kiev, în afara unei gropi comune, au fost găsite camere de tortură în care au fost abuzaţi civili din oraşele ocupate, spaţii în care erau ţinuţi inclusiv străini. Volodimir Zleneski spune că este de așteptat să fie făcute descoperiri similare și în alte orașe, unde alte gropi comune ar putea fi găsite. Într-un interviu pentru Reuters, președintele Ucrainei a acuzat Rusia de comiterea de crime de război în nord-estul Ucrainei şi a afirmat că este prea devreme să vorbim despre sfârșitul războiului, în ciuda avansului teritorial rapid al forţelor sale din această lună.

Economie 2022-09-17 08:19:16

Şapte bărbaţi din judeţele Mehedinţi şi Constanţa, cu vârste între 20 şi 54 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată şi lipsire de libertate după ce, în urmă cu trei luni, au oprit un autoturism care se deplasa pe Valea Cernei, i-au dat jos pe pasageri şi i-au dus în pădure, apoi au plecat cu maşina.

Economie 2023-04-21 11:13:51

Federaţia Rusă ar avea în plan să invadeze și Republica Moldova a spus directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteață, într-un interviu la TVR Moldova, iar acest lucru ar putea să aibă loc chiar la începutul anului 2023, a completat directorul SIS Moldova. " Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova", a avertizat șeful Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova. 

Economie 2022-12-20 16:07:19

ANAF a scos la licitaţie mai multe terenuri aparţinând fostei şefe a Autorităţii Naţionale de Restiture a Proprietăţilor (ANRP) Crinuţa Dumitrean şi un teren al fostului ministru Elena Udrea, relatează Profit.ro citat de News.ro.

Economie 2023-10-15 10:38:17

Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce se evacuau din aeronavă, după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN, preluată de News.ro.

Economie 2025-03-14 10:20:33

Noul preşedinte al Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat legea de ratificare a aderării Suediei la NATO, a anunţat, marţi, preşedinţia de la Budapesta, conform Reuters.

Economie 2024-03-05 18:51:23

Pericol de îmbolnăvire pe litoral, din cauza vânzătorilor ambulanți de nămol terapeutic de la Techirghol. În loc să fie extras din lac, preferă să-l pună în sticle pe cel folosit deja de pacienții Sanatoriului Balnear și să-l vândă oamenilor pe plajă. Așa că turiștii riscă infecţii sau alergii la nivelul pielii.

Economie 2023-08-03 07:30:03