• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-19 17:14:04
  • Sursa:
Furie in Malaezia, dupa ce un magazin a vandut sosete inscriptionate cu numele „Allah”. Regele cere ancheta Imagine

Regele Malaeziei, țară unde islamul este religia oficială, a solicitat marţi o anchetă la o reţea locală de supermarketuri pentru că a vândut şosete inscripţionate cu numele "Allah" într-unul dintre magazinele sale, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Ar trebui întreprinsă o acţiune severă împotriva oricărei părţi găsite vinovată" după ancheta autorităţilor, a scris pe Facebook Ibrahim Sultan Iskandar, un influent sultan miliardar cunoscut pentru exprimarea sa deschisă, care a fost investit rege în ianuarie.

În Malaezia, o monarhie constituţională unde capii familiilor conducătoare din cele nouă vechi regate ale ţării îl aleg pe unul dintre ei la fiecare cinci ani să domnească, islamul este religia oficială avându-l drept lider pe rege. Musulmanii constituie peste două treimi din populaţia de 34 de milioane de locuitori a ţării.

Această mustrare regală neobişnuită solicită malaezienilor să cultive armonia socială şi să se abţină de la discutarea unor subiecte sensibile precum religia, originea etnică sau monarhia.

Religia şi chestiunile de natură etnică sunt subiecte spinoase în Malaezia, care s-a confruntat cu revolte rasiale sângeroase în 1961.

Şosetele având inscripţionat cuvântul "Allah" au fost puse în vânzare într-un magazin al lanţului KK Super Mart, stârnind un scandal după ce fotografii cu acestea au fost pe larg distribuite pe reţelele sociale. Musulmanii au găsit ofensatoare vânzarea acestui produs, mai ales în timpul Ramadanului.

"Luăm problema în serios. A fost întreprinsă o acţiune imediată pentru a opri vânzarea şosetelor în cauză", s-a scuzat KK Super Mart miercurea trecută într-un comunicat.

Furnizorul şosetelor, Xin Jian Chang, şi-a cerut la rândul său scuze explicând că "şosetele problematice făceau parte dintr-o încărcătură mai mare de 18.000 de perechi" comandată de o companie cu sediul în China.

"Contrar informaţiilor iniţiale, s-a confirmat că doar cinci perechi de şosete purtau cuvântul disputat", a precizat furnizorul.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a arătat, miercuri seară, după o discuţie cu reprezentanţi ai Consiliului Fiscal din România, că orice decizie ce va fi luată va trebui să respecte echitatea fiscală, progresul şi respectul faţă de banii românilor. Boloş a precizat că o problemă de securitate economică, la nivel naţional, este consolidarea bugetară prin creşterea veniturilor fiscale.

Economie 2023-07-05 22:34:38

Un șofer de 27 de ani a fost amendat de polițiștii din Rădăuți pentru că a circulat prin oraș cu unul dintre pasageri ieșit prin trapa autoturismului. "Spectacolul" gratuit, pe ritmuri de manele, a fost surprins de mai mulți martori, iar imaginile au ajuns pe rețelele sociale. La câteva ore de la incident, șoferul a fost tras pe dreapta de polițiști și amendat cu 1.450 de lei, scrie ȘtiriSuceava.net.

Economie 2023-09-05 11:17:02

Digi24.ro l-a intervievat pe consilierul lui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak unul dintre reprezentanții Ucrainei la negocierile de pace purtate cu Rusia. Podoliak vorbește despre determinarea Ucrainei de a-și elibera teritoriul ocupat ilegal de Rusia și spune că ucrainenii nu se tem de nimic, nici măcar de amenințările lui Putin cu bombele nucleare. 

Economie 2022-10-06 19:08:42

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, a fost adus în România, potrivit imaginilor transmise de Digi24 de pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Fostul parlamentar, extrădat din Grecia, a fost dat în urmărire internațională în urmă cu cinci ani. 

Economie 2024-12-27 13:32:23

În Fâşia Gaza, bolile ar putea ucide mai mulți oameni decât bombardamentele, dacă sistemul de sănătate de acolo nu este reparat, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.

Economie 2023-11-28 16:07:28

În luna iunie s-au înregistrat cu 47% mai multe întârzieri şi anulări de zbor în comparaţie cu luna mai, arată datele unui studiu al agenției de turism online Vola. Din totalul zborurilor rezervate prin platforma Vola în iunie, 10% au fost anulate, aproape dublu faţă de luna mai. Au existat întârzieri şi anulări pe multiple rute, iar cele mai afectate au fost zborurile spre şi dinspre principalele oraşe europene, cum ar fi Londra, Paris sau Milano, informează news.ro.

Economie 2024-07-04 19:12:29

Acuzații la adresa Maternității din Sighișoara, după ce o femeie însărcinată s-a prezentat la Urgențe cu o hemoragie severă. Deși a cerut să fie văzută de medicul de gardă, femeia susține că acesta a discutat cu ea telefonic și a cerut să fie internată fără a o consulta. Conducerea unității sanitare a anunțat că face verificări în acest caz.

Economie 2023-01-04 19:30:27

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, le-a transmis, joi seară, un mesaj bucureştenilor care se arată dezamăgiţi de intenţia sa de a candida la Preşedinţie. „Eu cred că într-o Românie cu un preşedinte cum e Călin Georgescu, nu mai contează cine e primarul Bucureştiului”, a spus acesta la o emisiune TV, conform News.ro.

Economie 2025-01-23 22:04:26