Jurnaliştii britanici notează că acest scandal este folosit ca armă în lupta politică dintre premier şi preşedinte. O practică des întâlnită pe scena politică românească.
„Disputa deschisă dintre Băsescu şi Ponta este un nou episod urât, dar familiar în politica românească. (...) El survine chiar în momentul intensificării luptei politice de dinaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, în urma cărora va fi desemnat succesorul lui Băsescu”, scrie sursa citată.
Publicaţia britanică mai scrie că „pentru unii, arestările sunt un semn pozitiv ce arată o reducere a impunităţii de care se bucură în mod tradiţional cei puternici”.
”România a făcut în ultimii ani progrese în combaterea corupţiei la nivel înalt, inclusiv încarcerarea fostului premier Adrian Năstase. Însă alţii afirmă că fapte de acelaşi gen comise de aliaţii lui Băsescu au fost trecute cu vederea”, notează publicaţia britanică.
