• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-24 12:50:49
  • Sursa:
FSB ar fi doborat avionul lui Prigojin, spune Ministerul britanic al Apararii. Ce se intampla cu aeronava chiar inainte de decolare Imagine

Avionul lui Evgheni Prigojin ar fi fost doborât de serviciul rus de securitate (FSB), au declarat surse din Ministerul britanic al Apărării. În paralel, apar informații că aeronava ar fi suferit niște reparații de ultim moment, înainte de decolare. Asta susțin rudele însoțitoarei de zbor, care spun că intervenția respectivă a luat-o pe aceasta prin surprindere.

Avionul privat al lui Evgheni Prigojin s-a prăbușit între Moscova și Sankt Petersburg, în regiunea Tver. Potrivit FlightRadar, a căzut la câteva minute de la decolare. Domeniul lui Vladimir Putin de pe lacul Valdai, împânzit cu sisteme de apărare antiaeriană, este la doar 50 de kilometri depărtare.

„Am auzit o explozie, o bubuitură. M-am uitat în sus și am văzut fum alb. O aripă a zburat într-o direcție și fuzelajul în partea aceea”, spune un martor. 

La doar trei minute după ce a apărut informația privind prăbușirea, presa rusă a scris că pe lista de pasageri era Evgheni Prigojin. Iar șeful Wagner nu călătorea singur, ci alături de principalii comandanți Wagner.

Bloggerii militari ruși au distribuit imagini care arată urme de schije în epava avionului lui Prigojin. Găurile ar fi fost provocate de racheta antiaeriană care a lovit aparatul de zbor. Ministerul rus al Justiției a deschis o anchetă oficială și sunt luate în calcul toate variantele - defecțiune tehnică, eroare de pilotaj sau un atac.

Reacția mercenarilor Wagner a venit la scurt timp. „Se vorbește mult despre ceea ce va face grupul Wagner. Vă putem spune un lucru: începem, așa că pregătiți-vă”, spune un mercenar. 

Rămâne de văzut ce mai pot face mercenarii Wagner, din moment ce au fost nevoiți să-și predea armele, înainte să plece în Belarus.

Vasele de pescuit ale Chinei au început să ia cu asalt atolul Scarborough din Marea Chinei de Sud în luna mai. Dar aceste vase nu erau acolo ca să pescuiască. Ele fac parte dintr-o miliție maritimă - o armadă secretă - a cărei existență Beijingul rareori o recunoaște și pe care o folosește de mult timp pentru a păstra sau prelua controlul teritoriilor pe care le revendică în regiune, relatează The Guardian.

Economie 2024-06-14 10:11:15

Curtea de Apel Galaţi a dispus joi achitarea lui Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, în dosarul „Albumul”, în care a fost acuzat că a acordat unei firme, folosind documente false, un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare, conform Agerpres. 

Economie 2024-02-08 18:06:02

Beijingul a declarat sâmbătă că survolul controversat al unui balon de observaţie deasupra Statelor Unite este folosit de Washington ca un pretext pentru „defăimarea” Chinei. „China nu a încălcat niciodată teritoriul şi spaţiul aerian al unei ţări suverane”, afirmă Ministerul de Externe de la Beijing.

Economie 2023-02-04 09:40:50

Pentagonul a comunicat luni că nu pregăteşte retragerea celor circa 2500 de militari americani din Irak, deşi Bagdadul a anunţat săptămâna trecută că va începe procesul de evacuare din ţară a coaliţiei militare conduse de SUA, informează Reuters.

Economie 2024-01-08 21:57:08

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că guvernul nu va modifica TVA şi cota unică și că guvernul mizează pe „potențialul nostru de creștere economică”.

Economie 2025-02-20 11:56:08

ACTUALIZARE 15:38 La Londra, cozile sunt uriașe, de 8 kilometri. Este foarte multă lume la coadă pentru a ajunge în Westminster Hall dar și în piața din fața Parlamentului, unde oamenii, după ce trec de zona în care își pot lua rămas bun de la Regină, mai rămân aici câteva minute și pur și simplu se mai reculeg.

Economie 2022-09-16 15:41:01

Cel puţin 2.000 de capete mumificate de berbeci datând din timpul dinastiei Ptolemeice, precum şi o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, în orașul antic Abydos, din sudul Egiptului, au anunțat sâmbătă oficiali din domeniul antichităţilor, potrivit Reuters.

Economie 2023-03-26 21:45:38

Bitcoin a scăzut cu peste 10% în ultimele 24 de ore, coborând sub 25.000 de dolari pe unitate. Trendul negativ mai susținut a început la sfârșitul săptămânii trecute și s-a menținut peste weekend, informează Coindesk.com

Economie 2022-06-13 11:44:36