Oltenii sunt dezamăgiţi de decizia federaţiei de specialitate, care a trecut cu vederea peste problemele organizatorice de la meciul de duminică, pierdut pe teren cu 12 goluri diferenţă. Cei de la CSM Bucureşti nu au putut face dovada legitimaţiilor celor doi antrenori, iar în aceste condiţii ar fi trebuit să dea meci pierdut cu 0-10 pentru bucureştence.
Gheorghe Sbora se gândeşte la o măsură de protest la partida cu Brăila.
“Ne-am gândit la aspectul acesta. Avem o surpriză. Ne-am gândit. Să vedem ce măsură se va lua”, a spus antrenorul.
