• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-18 16:15:13
  • Sursa:
Fratii Tate raman in arest la domiciliu, la fel si complicele lor puse sub acuzare in acelasi dosar Imagine

Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis marţi ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să rămână în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, informează Agerpres.

În arest la domiciliu rămân şi cele două tinere din România, Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel puse sub acuzare în acelaşi dosar.

Aceștia au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.

Infracţiunile pentru care sunt judecați în acest dosar ajuns la Tribunalul București sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.

Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Anchetatorii susţin că fraţii Andrew și Tristan Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, care erau apoi postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar.

Cu privire la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el.

De asemenea, referitor la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul "pedepsirii" uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

Vremea va intra într-un proces de încălzire. Zilele următoare vor aduce valori termice mai ridicate față de normalul perioadei în cea mai mare parte a țării.

Economie 2023-12-17 11:15:22

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că Guvernul deblochează prima tranşă din acordul de finanţare nerambursabilă acordat de România Republicii Moldova, în valoare de 100 de milioane de euro.

Economie 2023-06-30 11:01:14

O femeie în vârstă de 62 de ani a fost tâlhărită și abandonată pe șosea în Bistrița-Năsăud, de șoferul care a luat-o la ocazie, potrivit unui comunicat de presă transmis marți, 24 septembrie, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Ulterior, bărbatul și-a continuat drumul și a fost prins și reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Economie 2024-09-24 18:03:27

Aşa cum era de aşteptat, Apple a anunţat la WWDC 2023 primele detalii legate de noile versiuni ale sistemelor sale de operare, în frunte cu iOS 17 şi iPadOS 17, scrie News.ro.

Economie 2023-06-06 10:35:06

Aproximativ 100 de nave aşteaptă în Marea Neagră, în apropiere de bara Sulina, să intre pe Dunărea maritimă pentru a ajunge în porturile fluviale şi a prelua produse pentru alte state. Cel mai lung timp de aşteptare al unei nave este de 64 de zile.

Economie 2022-08-11 14:54:33

Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Daciei, este unul dintre cele mai importante situri arheologice din România.

Economie 2025-05-02 13:22:13

Ayatollahul Ali Khamenei, autoritatea supremă a Iranului, a negat marţi că ţara sa se află în spatele atacului masiv de sâmbătă al Hamas asupra Israelului, reafirmând în acelaşi timp sprijinul Iranului pentru "Palestina", relatează AFP şi Reuters.

Economie 2023-10-10 12:27:31

Duminica, 6 aprilie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 aprilie, Loteria Română a acordat 17.030 de câștiguri în valoare totală de peste 1,33 milioane de lei. Aflați aici numerele extrase, începând cu ora 18:35.

Economie 2025-04-06 09:00:41