• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-23 20:15:14
  • Sursa:
FOTO O noua specie de peste care isi schimba sexul a fost descoperita in zona crepusculara a oceanului din Maldive Imagine

În Oceanul Indian din jurul Insulelor Maldive, aflați la o adâncime cu puțină lumină, ascunși în așa-numita zonă crepusculară, există pești ce trec printr-o schimbare de sex spectaculoasă, ajungând de la a fi femele la masculi viu colorați când sunt la maturitate, transmite The Guardian.

În jurul Insulelor Maldive, la o adâncime de 40-70 de metri în Oceanul Indian, există bancuri de pești viu colorați de mărimea unui deget care niciodată nu se ridică la nivelul recifelor de corali de la suprafață.

Labridul cu „voal” rozaliu (Cirrhilabrus finifenmaa) este una dintre multele specii pe care oamenii de știință ce se scufundă la mare adâncime le-au găsit în zona mezofotică (crepusculară), aflată între nivelul puțin adânc dar luminat de soare și partea adâncă și întunecată a oceanului. Zona respectivă se întinde aproape 150 de metri în jos și conține propriile specii distincte.

„Zona mezofotică este una dintre cele mai puțin explorate regiuni din recifele de corali”, spune Yi-Kai Tea, cercetător postdoctoral la Institutul de Cercetare al Muzeului Australian din Sydney, într-un email trimis de pe un vas de cercetare aflat pe Oceanul Indian. „Această zonă este în general situată la o adâncime ciudată – insuficient de adâncă pentru a sonda cu submarine, prea complexă pentru a lansa năvoduri și a draga și prea adâncă pentru scufundări folosind tehnici tradiționale”.

Pentru a fotografia și colecta specimene din zona mezofotică, oamenii de știință folosesc echipament specializat de scufundare care recirculă aerul expirat și nu elimină bule de aer direct în apă precum fac scafandrii normali. Prin controlul atent al mixului de gaze, eliminând dioxidul de carbon în exces și adăugând mai mult oxigen necesar, scafandrii își pot extinde scufundările până la 100 de metri.

Ei trebuie să ia câțiva cilindri mari de gaz și să petreacă ore întregi coborând încet pentru a face decompresia în siguranță la mare adâncime, iar în acest fel ei întâlnesc specii anterior necunoscute științei în regiunea puțin explorată.

Acele labride cu voal rozaliu au fost numite în 2022: finifenmaa înseamnă trandafir (roză) în limba locală divehi – dublă referință la peștele colorat și la floarea națională din Maldive, tradafirul roz, care are același nume de specie. Unul dintre savanții implicați în descoperirea și numirea noului labrid este Ahmed Najeeb de la Insitutul de Cercetare Marină din Maldive. Este pentru prima dată când un cercetător din Maldive a descris o nouă specie nativă regiunii, spune Tea.

Precum alte specii de labride, labridul cu voal rozaliu își schimbă înfățișarea și sexul odată cu vârsta. Își încep viața ca femele și devin masculi la maturitate, coloritul fiind tot mai intens. Masculii sunt acoperiți de culori nupțiale splendide în timpul sezonului de împerechere, probabil pentru a impresiona femelele.

Descoperirea face parte din inițiativa „Speranță pentru Recifuri” a Academiei de Științe din California, care are scopul de a înțelege mai bine și de a proteja recifurile de corali ale lumii, concentrându-se pe recifurile mezofotice.

În 2019, Tea a numit un alt labrid descoperit în zona mezofotică în largul coastei Zanzibarului, în Tanzania. Cirrhilabrus wakanda (labridul de culoare „vibranium”), denumit după statul fictiv din lumea benzilor desenate Marvel, are solzi violeți viu colorați, iar în timp ce femelele fac tranziția la masculi capul capătă o culoare de galben strălucitor.

Numele este un omagiu adus supereroului „Pantera Neagră” și a lumii sale Wakanda. „Precum națiunea evazivă Wakanda...labridele au evitat știința datorită faptului că trăiesc în recifuri obscure și izolate aflate la mare adâncime”, spune Tea. Vibranium este un metal rar fictiv care este țesut în costumul Panterei Negre. „Culorile și modelele ne amintesc de asemenea de hainele folosite de locuitorii din Wakanda în film”, spune el.

În insulele Maldive, frumoasele culori ale labridelor cu voal rozaliu s-au dovedit a fi irezistibile și sunt deja colectați acești pești din mediul lor natural pentru comerțul acvariilor ornamentale, specimenele fiind momentan în abundență. „Din ceea ce știm, nu se află într-un risc imediat”, spune Tea.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut, luni, o convorbire telefonică pe teme de interes prioritar pentru Parteneriatul Strategic bilateral, respectiv în contextul războiului Rusiei contra Ucrainei şi al eforturilor de combatere a efectelor acestuia, arată un comunicat al MAE.

Economie 2023-03-06 20:39:02

Poliţiştii din Bács-Kiskun spun că, după 29 de ani, au rezolvat un caz de crimă deosebit de brutală, iar suspectii - un cuplu de români - se află acum în spatele gratiilor.

Economie 2022-09-15 17:15:23

Patru percheziții domiciliare au fost făcute într-o localitate de pe raza județului Caraș Severin, într-o cauză penală privind infracțiuni de pornografie infantilă, anunță DIICOT.

Economie 2024-04-03 11:08:41

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a desemnat, marţi, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători care vor funcţiona în anul 2023.

Economie 2023-01-03 19:40:28

După săptămâni pline de tensiuni între Kiev și Varșovia, președintele polonez Andrzej Duda spune că „nu vede nicio problemă” în reluarea livrărilor de arme către Kiev, dar asta doar după ce armata Poloniei își reface stocurile de armament, scrie Sky News.

Economie 2023-09-25 12:10:23

Poliția din Las Vegas a arestat un bărbat suspectat că a atacat un centru de service Tesla la începutul acestei luni cu cocktailuri Molotov, pe care le-ar fi folosit pentru a incendia mai multe vehicule.

Economie 2025-03-28 07:00:46

În acest sezon de sărbători, ia-ți un moment pentru a te întreba: „Această persoană chiar vrea ceea ce îi cumpăr?” Un nou studiu arată că răspunsul este probabil nu! Cercetătorii au descoperit că mai mult de jumătate dintre americani (53%) vor primi un cadou pe care nu îl vor.

Economie 2024-12-23 07:00:22

Sultanatul Brunei, un stat mic şi bogat în petrol, situat în nordul insulei Borneo, a început joi cele zece zile de festivităţi cu ocazia nunții prinţului Abdul Mateen, în vârstă de 32 de ani, considerat până acum unul dintre cei mai râvniţi burlaci din Asia. Punctul culminant al nunții va fi duminică, la palatul regal, unde va avea loc o ceremonie grandioasă la care vor participa cele mai importante familii regale și lideri politici, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-11 11:33:28