• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-27 20:01:18
  • Sursa:
FOTO Doua pasaje rutiere supraterane nou construite au fost deschise circulatiei in Sectorul 3 din Bucuresti Imagine

Două pasaje supraterane nou construite, ce supratraversează zona comercială aflată la intersecţia bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu, au fost deschise circulaţiei rutiere de joi după-amiază, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3.

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, joi, pe Facebook, că lucrările la cele două pasaje, câte unul pentru fiecare sens de mers, au fost începute în decembrie anul trecut.

Valoarea contractului de execuţie efectivă a pasajelor a fost de aproximativ 10 milioane de euro.

"Avem nevoie de aceste lucrări de fluidizare a traficului pentru reducerea timpului petrecut în trafic şi mai ales pentru diminuarea poluării. Pasajele vor supratraversa zona comercială şi vor face extrem de facilă ieşirea şi intrarea din sector, mai ales vara când vom merge la mare", a declarat primarul Robert Negoiţă.

Proiectul de fluidizare a traficului din această zonă cuprinde şi un al treilea pasaj suprateran în zona intersecţiei bulevardului Theodor Pallady cu Drumul între Tarlale, din apropierea ieşirii pe Autostrada A2. Acest pasaj este aproape de stadiul de finalizare.

Dilema recurentă: vine Paștele, ce vin punem pe masă ca să meargă bine cu mâncarea. Ce culoare, ce soi, mai sec sau mai dulce, cu apă sau fără (avem voie să punem apă?!). Întrebările sunt nenumărate și există puțini oameni care să poată răspunde la toate. Am stat de vorbă cu unul din ei, cerându-i nu să ne spună ce sticlă de vin (producător, preț) trebuie să stea lângă farfuria cu drob de miel, ci să ne explice cum să alegem un vin care să se potrivească - „să rezoneze” - cu preparatul din farfurie. Valentin Ceafalău a făcut parte din echipa României care anul trecut a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, în Franța.

Economie 2024-05-05 15:32:53

Comisia Europeană a lansat un apel de proiecte în valoare de 5 milioane de euro pentru consolidarea reţelei europene de verificatori de fapte (fact-checkers), anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Verificatorii de fapte sunt persoane sau organizaţii specializate în evaluarea acurateţei informaţiilor publice, în special a declaraţiilor politicienilor, ştirilor virale, articolelor din presă şi a conţinutului de pe reţelele sociale, transmite News.ro.

Economie 2025-06-06 16:17:11

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care este menținut mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara lui 2025, mai exact până la 31 martie anul viitor, informează Administrația Prezidențială.

Economie 2024-12-20 17:13:08

Piața muncii se schimbă rapid sub influența tehnologiei, tranziției verzi și evoluțiilor demografice. Un nou raport al World Economic Forum estimează că până în 2030 vor apărea 170 de milioane de locuri de muncă noi, cu o creștere în domenii ca software și livrări, însă alte 92 de milioane vor dispărea.

Economie 2025-01-31 07:00:30

Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că a fost emis un cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii pentru 10 departamente din Franţa şi un cod galben în 44 departamente, precum şi în Andorra.

Economie 2024-03-11 10:53:42

O echipă de arheologi a descoperit o mare cameră mortuară din calcar datând de aproximativ 3.600 de ani, dintr-o perioadă tulbure din istoria Egiptului Antic, în apropierea oraşului Abydos, transmite Reuters.

Economie 2025-03-28 11:38:48

Angajata unui hypermarket din comuna Şelimbăr a fost reţinută, împreună cu un client, pe care l-a ajutat să fure produse în valoare de peste 10.000 de lei, lăsându-l să iasă din zona caselor de marcat de tip „self pay” după ce bărbatul scana o mică parte din articole, informează miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Economie 2025-02-19 17:13:48

Nicuşor Dan a transmis mulţumiri, într-un mesaj postat pe platforma X, preşedintelui SUA, Donald Trump, după ce acesta a anunţat numele noului ambasador SUA la Bucureşti. Preşedintele ales al României a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump şi cu administraţia acestuia pentru a consolida Parteneriatul Strategic.

Economie 2025-05-21 17:28:30