În repiza secundă, elevii lui Marius Lăcătuș au jucat mai relaxaț, iar în minutul 50 oaspeții au marcat golul de onoare prin Alexandru Radu, care a stabilit scorul final al disputei.
„Rezultatul mi se pare puțin exagerat în sensul că, în minutul 5, deja era 1-0 și, în minutul 7, 2-0. După aceea jocul a decurs normal, am avut și noi câteva oportunități, nu le-am concretizat, repriza a doua jocul s-a echilibrat cât de cât, dar era prea târziu,” a spus Marin Dragnea, antrenor ACS Berceni.
„În ceea ce privește jocul, sigur că nu pot să mă declar decât mulțumit de modul în care au jucat și astăzi echipa, o evoluția per-ansamblu zic eu destul de bună, chiar dacă în repriza a doua nu am mai ajuns în situații foarte clare de a marca,” a declarat Marius Lăcătuș, antrenor CSMS Iași.
În urma acestui duel, ieșenii ocupă în continuare prima poziție a clasamentului, cu 46 de puncte, în timp ce ACS Berceni, a rămas pe locul 5, cu 33 de puncte.În ultima etapă din sezonul regulat, CSMS Iași se va deplasa sambata la Buzău, pentru confruntarea cu Gloria.
