De asemenea, braşovenii s-au înţeles şi cu Leopold Novak, un jucător croat ce evoluează în banda stângă. El a jucat ultima dată la NK Zagreb, are 24 de ani şi a mai evoluat în Belgia la St. Truiden şi în Croaţia pentru Hajduk Split sau Lucko.
Pentru stegari urmează şi primul amical din acest an. Marţi, de la ora 14:30 pe terenul sintetic de la Baza ICIM, galben-negrii întâlnesc FC Râşnov. Al doilea joc de pregătire se va desfăşura vineri, tot de la ora 14:30 de data acesta contra celor de la Inter Cristian.
