Mijlocaşul Daniel Stana şi-a încheiat contractul cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi a semnat cu CFR Cluj la sugestia lui Vasile Miriuţă. Stana are 31 de ani, iar în stagiunea precedentă a bifat 16 meciuri şi un gol pentru formaţia de sub Pietricica.
Foarte aproape să semneze cu CFR Cluj este şi portughezul Bruno Azevedo Guima, care ultima data a evoluat în liga secundă portugheză la Oliveirense. Atacantul impresionează prin fizicul său, 1,94 m înălţime, iar campionatul trecut a fost golgeterul echipei sale cu 11 reuşite în 35 de partide.
