Golul marcat împotriva CFR-ului e cea mai importantă reușită a carierei pentru fundașul clujean, care a mai pus umărul la salvarea de la retrogradare a Universităţii şi în sezonul trecut. Așteaptă acum vremuri mai bune, cu obiective mai îndrăzneţe.
"Este o amintire foarte plăcută pentru mine. Dar am lăsat-o în urmă, pentru că vreau să ne îndeplinim obiectivul, să ne mai salvăm încă o dată echipa și probabil, de la vară, să putem să avem obiective mai îndrăznețe", a mai spus Raul Ciupe.
Deocamdată, Universitatea își continuă lupta pentru evitarea retrogradării de pe poziția a 14-a a clasamentului. Următoarea partidă e în deplasare luni, cu Săgeata Năvodari.
