Ionuț Chirilă a răspuns acuzațiilor, referindu-se și la jucătorii pe care i-a adus la Iași: ”Este o copilărie să se spună că aducerea unor jucători destabilizează un vestiar. Nu, aducerea unor jucători creează competiție.”
Chirilă crede că principala vină a compromiterii obiectivului o poartă conducătorii clubului, care nu au avut răbdare: ”Am plecat la o muncă foarte serioasă şi cu siguranţă aş fi reuşit fără probleme şi ştiu forţa campionatului nostru, să salvez această echipă de la retrogradare, dar aveam nevoie de ceva mai mult timp decât trei săptămâni.”
Ionuț Chirilă a fost numit în funcția de antrenor al CSMS Iași pe 28 august, în locul lui Marius Lăcătuș, iar pe 9 octombrie a fost demis. În această perioadă, gruparea moldavă a obținut un singur punct în 5 meciuri disputate.
