Traian Berbeceanu speră ca, în final, adevărul să iasă la iveală.
"Cred că se va face dreptate, am deplină încredere în justiţie şi sunt convins că se va face dreptate. Mi-am arătat întreaga disponibilitate structurilor care fac anumite verificări ale aspectelor pe care le-am sesizat şi urmează să le mai sesizez", a mai declarat acesta.
Traian Berbeceanu a fost eliberat după 33 de zile de arest preventiv, dar instanţa supremă i-a interzis, deocamdată, să părăsească ţara.
Fostul șef al BCCO Alba Iulia este acuzat că a sprijinit o grupare infracţională, suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere. Prejudiciul produs statului român trece de 3,5 milioane de lei.
