• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-07 20:44:33
  • Sursa:
Fostul sef al armatei ucrainene va ajunge ambasador la Londra. Zelenski l-a numit pe Zalujnii in post Imagine

Fostul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, demis de Zelenski recent, a fost numit, joi, ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, potrivit unui anunţ al diplomației de la Kiev, citată de Reuters.

Diplomația ucraineană a anunțat că președintele Volodimir Zelenski a aprobat candidatura fostului șef al armatei pentru postul de ambasador al țării în Regatul Unit.

„Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a trimis o solicitare părții britanice pentru un acord”, a transmis ministerul.

Zalujnîi, considerat un erou național în Ucraina pentru eforturile sale împotriva invadatorilor de-a lungul invaziei începute acum doi ani, a fost înlocuit cu generalul Oleksandr Sîrski, în luna februarie.

Ucraina nu a mai avut ambasador la Londra de când Zelenski l-a demis pe fostul său reprezentant, Vadim Pristaiko, în iulie 2023, după ce acesta l-a criticat public pe președinte.

Generalul Valeri Zalujnîi, în vârstă de 50 de ani, a fost numit comandant-şef al armatei ucrainene în iulie 2021 şi a condus rezistenţa în faţa invaziei rusești. Dar după eşecul contraofensivei ucrainene din vara anului trecut relaţiile sale cu preşedintele Zelenski s-au degradat, cei doi având viziuni diferite asupra strategiei de urmat în continuare pe front în timp ce trupele ruse au revenit în ofensivă şi câştigă teren, iar armata ucraineană confruntată cu o criză de trupe şi muniţii face greu faţă atacurilor.

Declanşatorul divergenţelor dintre Zelenski şi Zalujnîi a fost un articol pe care generalul ucrainean l-a publicat în noiembrie şi în care a avertizat că războiul cu Rusia a ajuns într-un impas, în stadiul unui conflict de uzură, prin urmare Ucraina are nevoie de noi arme superioare tehnologic celor ruseşti şi de noi efective de soldaţi pentru a putea să avanseze.

De asemenea, în timp ce generalul Zalujnîi a cerut recrutarea a încă aproximativ 500.000 de soldaţi pentru înlocuirea pierderilor şi efectuarea unei rotaţii măcar parţiale a trupelor epuizate de aproape doi ani de război, preşedintele Zelenski s-a arătat reticent faţă de o asemenea măsură nepopulară. Totuşi, printr-o lege controversată dezbătută în prezent de parlamentul de la Kiev, Ucraina încearcă să mobilizeze noi soldaţi.

În cele din urmă, pe 8 februarie Zelenski l-a demis pe Zalujnîi, afirmând însă că ar dori ca generalul să rămână în echipa sa. Generalul Oleksandr Sîrski, până atunci comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi.

„Dacă dorim să păstrăm libertatea şi suveranitatea Ungariei, nu vom avea altă opţiune decât să ocupăm Bruxellesul”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban în discursul său cu ocazia aniversării revoluţiei ungare din 1848. Declarația a venit în contextul alegerilor europarlamentare din 9 iunie, despre care Orban crede că vor aduce o victorie a partidelor suveraniste.

Economie 2024-03-15 16:07:43

Moscova a trimis nave militare din cadrul Flotei Ruse de la Marea Baltică în Cuba. Acestea vor acosta în portul Havana la sfârșitul lunii iulie, anunță Ministerul Forțelor Armate Revoluționare din Cuba, citate de agenția rusă, RiaNovosti. În iunie, Rusia a mai trimis la Havana un alt grup naval, inclusiv un sumbarin cu propulsie nucleară.

Economie 2024-07-25 13:25:50

Un bărbat din Timișoara a fost agresat fizic, miercuri, în timp ce își plimba câinele în parc. Și agresorul lui era la plimbare cu patrupedul, când între cei doi a izbucnit un conflict. Bărbatul atacat a reușit chiar să filmeze momentul cu telefonul, după care a sunat la 112. "A încercat să mă stranguleze cu lesa câinelui”, a declarat acesta pentru jurnaliștii de la Tion.ro.

Economie 2023-06-08 12:43:00

România are unul dintre cele mai mici prețuri din Europa la benzină, dar și la motorină.

Economie 2023-03-30 12:47:11

Din mai multe direcții se anunță faptul că războiul din Ucraina va mai continua, iar recentul avertisment pe care președintele Joe Biden i l-a transmis lui Vladimir Putin în legătură cu folosirea armei nucleare nu este deloc întâmplător, spune fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.

Economie 2022-09-18 07:00:47

Temperaturile scăzute din ultima perioadă şi ninsorile compromit producţia de miere, cu atât mai mult cu cât apicultorii se confruntă cu preţuri de dumping pe piaţa naţională şi mai nou încearcă să combată un parazit care afectează familiile de albine. 

Economie 2023-04-10 07:00:04

Americanii din Europa sunt chemați sâmbătă la mai multe manifestaţii împotriva preşedintelui republican Donald Trump, opozanţii acestuia denunţând ceea ce ei consideră a fi atacurile la adresa democraţiei prin promovarea intereselor de afaceri ale unor magnaţi precum Elon Musk sau măsuri precum eliminarea „genului X” de pe paşapoarte şi închiderea unor consulate în Europa. Protestele sunt organizate de Democrats Abroad, ramura pentru diaspora a Partidului Democrat din SUA.

Economie 2025-03-28 18:26:33

Tronsonul Rânca şi Obârşia Lotrului al DN67C - Transalpina este acoperit de zăpadă, iar pe alocuri s-a format gheată, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, reamintind că programul de acces pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului este în intervalul orar 09⁰⁰- 20⁰⁰. Un strat de zăpadă de doi centimetri a fost înregistrat la staţia meteo Bâlea Lac, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. 

Economie 2024-09-30 11:26:16