• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-21 13:45:58
  • Sursa:
Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, urmarit penal pentru abuz in serviciu. Prejudiciu de peste 944 milioane de lei Imagine

Fostul primar al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu derularea unui contract de salubrizare, a informat, joi, DNA.

Potrivit unui comunicat al instituției, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit faţă de Daniel Tudorache şi trei directori executivi, la data faptei, din Primăria Sectorului 1: Bogdan Piţigoi - Direcţia Investiţii, Anca-Dorinela Ludu - Direcţia Management Economic şi Ovidiu Nicolae Fulgeanu - Direcţia Juridică şi Resurse Umane.

Sub urmărire penală a fost pus şi Cosmin-Marius Fodoroiu, care a fost şi el director executiv al Direcţiei Investiţii în cadrul Primăriei Sectorului 1, pentru complicitate la înşelăciune, în formă continuată.

Mai sunt urmăriţi penal un director executiv al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, un director operaţional al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi înşelăciune, în formă continuată, şi un director general adjunct al unei societăţi comerciale pentru înşelăciune, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2012, s-ar fi procedat, cu încălcarea legii, la ajustarea tarifelor aferente contractului încheiat în anul 2008 de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1 şi s-ar fi acceptat la plată facturi cu aceste tarife şi ulterior unei decizii executorii a Curţii de Conturi din 2016 care solicitase recuperarea sumelor achitate în plus.

Totodată, anchetatorii arată că, în perioada mai 2017 - 16 septembrie 2019, în contextul demersurilor efectuate de societatea comercială pentru modificarea tarifelor serviciului de salubrizare, Unitatea Administrativă Teritorială Sector 1 ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a "împrejurării mincinoase" reprezentată de cuantumul cheltuielilor pe care se fundamentează solicitările societăţii de modificare a tarifelor.

"Acest lucru s-ar fi realizat în scopul obţinerii pentru societatea comercială a unui folos patrimonial injust, în condiţiile în care cheltuielile din evidenţa contabilă ce trebuiau luate în calcul în procedura de modificare a tarifelor angajate nu ar fi reflectat realitatea, fiind inferioare celor indicate de societate în fundamentările tarifelor modificate", precizează procurorii, potrivit Agerpres.

DNA informează că, prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu Sectorului 1 Bucureşti în cuantum de 944.575.696 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă.

Cel puţin trei oameni au fost uciși în explozia care a avariat Podul Crimeii, ce leagă Rusia de această peninsulă ucraineană anexată, au anunţat anchetatorii ruşi, care afirmă că l-au identificat pe şoferul camionului capcană.

Economie 2022-10-08 14:52:40

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în statul New York din SUA, şase persoane pierzându-şi viaţa, conform presei americane, citate de AFP, preluată de Agerpres. Accidentul, care a avut loc în apropiere de Copake, este cel mai recent dintr-o serie de dezastre aeriene. Joi, un elicopter s-a prăbuşit în râul Hudson şi a luat viaţa a şase persoane, iar vineri trei persoane au murit după prăbuşirea unui avion uşor în Florida.Consiliul pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB), care investighează accidentul fatal de sâmbătă, a precizat duminică într-un briefing de presă că avionul transporta şase persoane, dar nu a confirmat direct numărul morţilor.New York Times a relatat că toate cele şase persoane de la bord şi-au pierdut viaţa, citând un membru al familiei.Victimele, care se îndreptau spre o sărbătoare religioasă, sunt Michael Groff, pilot şi neurochirurg, soţia sa Joy Saini, chirurg, cei doi copii ai lor şi partenerii acestora din urmă, conform New York Times.Avionul a fost "comprimat, deformat şi înfipt în pământ" sub efectul impactului, a descris accidentul Todd Inman, un oficial al NTSB, în timpul briefingului de presă."În timpul apropierii de aeroportul din comitatul Columbia, pilotul a semnalat o apropiere ratată", a declarat investigatorul NTSB Albert Nixon.Potrivit lui Todd Inman, vizibilitatea a scăzut înainte de accident.Pilotul avea experienţă, iar cabina de pilotaj a aeronavei fusese recent renovată.

Economie 2025-04-14 18:43:41

Mai multe tornade s-au format şi au măturat miercuri sudul peninsulei americane Florida, care aştepta cu îngrijorare trecerea uraganului Milton şi se pregătea de ceea ce este mai rău, informează News.ro.

Economie 2024-10-10 00:53:02

Caz sfâșietor la Tulcea: Două cățelușe au fost ucise cu bestialitate în propria curte, în prima zi de Paște. Un bărbat le-ar fi omorât pe motiv că i-ar fi speriat băiatul care a căzut cu bicicleta. Când proprietarii patrupedelor au plecat de acasă, bărbatul a intrat în curtea lor și și-ar fi făcut singur dreptate. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere sunt cutremurătoare. Pedeapsa maximă pe care o riscă făptașul este de 7 ani de închisoare.

Economie 2025-04-25 14:57:14

Rusia a intrat în incapacitate de plată a datoriei sale externe, pentru prima dată în mai mult de un secol, după ce a ratat un termen limită de duminică. Moscova are banii necesari pentru a face o plată de 100 de milioane de dolari și este dispusă să plătească, dar sancțiunile au făcut imposibilă efectuarea plăților către creditorii internaționali, potrivit unor rapoarte citate de BBC News și The Guardian.

Economie 2022-06-27 12:27:35

Submarinul nuclear K-3 Leninsky Komsomol va deveni piesă de muzeu în Rusia, după ce va fi transportat la muzeul nautic din Kronstadt.

Economie 2022-10-13 17:43:30

O instanţă districtuală din New York l-a condamnat marţi la 45 de ani de închisoare pe traficantul columbian de droguri Dairo Antonio Usuga David, cunoscut ca Otoniel, informează Reuters.

Economie 2023-08-08 23:39:24

Ministerul rus al Apărării a publicat marţi o listă cu premiile în bani pe care le vor primi soldaţii ruşi care în conflictul din Ucraina reuşesc să distrugă arme ale trupelor ucrainene sau să neutralizeze mari efective ale acestora, recompense cuprinse între 50.000 şi 300.000 de ruble (între 800 şi 5.000 de euro).

Economie 2022-11-15 21:57:17