• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-10 18:30:56
  • Sursa:
Fostul presedinte ANRE Niculae Havrilet a fost trimis in judecata de DNA Imagine

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Niculae Havrileţ a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a ocupat diverse funcţii în trei societăţi din domeniul energiei după ce a plecat de la ANRE, deşi avea interdicţie pe o perioadă de cinci ani, primind foloase necuvenite de peste un milion de lei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, Niculae Havrileţ a fost preşedinte al ANRE şi secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de obţinerea de foloase necuvenite de către o persoană cu sarcina de a supraveghea ori a controla un operator economic privat, dacă îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, în timpul mandatului ori în interval de cinci ani de la încetarea mandatului.

Procurorii susţin că Havrileţ ar fi încălcat prevederile legale prin aceea că, în intervalul de cinci ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, ar fi îndeplinit însărcinări pentru trei operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, deşi legea stabileşte interdicţii clare în acest sens.

Astfel, Havrileţ a îndeplinit funcţia de preşedinte al ANRE în perioada iunie 2012 - octombrie 2017, în virtutea căreia a avut sarcina de a supraveghea şi controla operatorii economici din sectorul energiei electrice (art. 9 din OUG nr. 33/2007) şi al gazelor naturale (art.10 din OUG nr.33/2007).

Prin urmare, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei, acesta nu ar fi avut dreptul să îndeplinească vreo însărcinare pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale şi nici să intermedieze ori să înlesnească efectuarea de către aceştia a unor operaţiuni comerciale sau financiare.

Totodată, în perioada 6 decembrie 2019 - 29 martie 2021, Havrileţ a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în virtutea căreia a avut atribuţii de control şi monitorizare asupra persoanelor fizice sau juridice din domeniul de competenţă al Ministerului Economiei, inclusiv asupra operatorilor economici din domeniul energetic şi al resurselor energetice.

În intervalul de 5 ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, Havrileţ ar fi îndeplinit însărcinări pentru următorii operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, care au capital majoritar privat:

*în perioada 7.02.2019 - 10.12.2019, membru în consiliul de administraţie la Societatea Energetică Electrica SA;

*în perioada 27.09.2021 - 28.03.2022, director general la societatea Distribuţie Energie Electrică România SA;

*în perioada 03.03.2020 - 12.02.2024, membru al Consiliului de Supraveghere (CS), membru al Comitetului de Audit (CA) şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare (CPN) la societatea OMV Petrom SA.

Conform DNA, în perioada 7 februarie 2019 - 15 februarie 2024, Niculae Havrileţ a obţinut, de la cele trei societăţi comerciale, foloase necuvenite în cuantum de 1.195.599 lei.

În vederea confiscării speciale, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor terenuri şi clădiri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Turcia a convins Rusia şi Iranul să nu intervină în Siria în cursul ofensivei rebelilor care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad, a declarat vineri ministrul de Externe turc, Hakan Fidan, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-14 00:36:55

Un îngrijitor care lucra la o universitate din SUA a oprit alimentarea cu energie electrică a unui congelator după ce a auzit mai multe "alarme enervante", distrugând peste 20 de ani de cercetări științifice, se arată în procesul intentat de Institutul Politehnic Rensselaer companiei care l-a angajat, informează CNN.

Economie 2023-06-27 13:20:58

Departamentul de Justiţie al SUA a ordonat desfiinţarea Task Force KleptoCapture, o unitate specială înfiinţată pentru a aplica sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi. Donald Trump a anunțat că vrea să se concentreze pe lupta împotriva cartelurilor de droguri.

Economie 2025-02-07 09:42:37

Președintele Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate pentru a discuta despre pretențiile Rusiei de a extinde limitele platformei sale continentale din Oceanul Arctic, informează Reuters.

Economie 2023-01-27 17:41:42

Atacurile aeriene și focurile de artilerile s-au intensificat brusc în capitala Sudanului, marți dimineața, la mai bine de o lună de la începutul bătăliei pentru putere între cei doi generali, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi liderul Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Economie 2023-05-16 10:44:35

Wizz Air a anunţat că va anula mai multe zboruri pe anumite rute, în urma verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, transmite compania într-un comunicat, citat de Agerpres.

Economie 2023-08-09 12:18:18

Bilanţul victimelor din clubul al cărui acoperiș s-a prăbușit luni noaptea la Santo Domingo, Republica Dominicană, a crescut la cel puţin 113 morţi şi 150 de răniţi, anunţă miercuri serviciile de salvare, relatează AFP.

Economie 2025-04-09 23:55:06

Peste 340 de persoane, dintre care 103 erau minori neînsoțiți, au fost găsite de autorităţile mexicane într-o remorcă de camion abandonată în statul Veracruz, scrie BBC.

Economie 2023-03-07 07:41:17