• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-30 20:39:53
  • Sursa:
Fostul presedinte albanez Sali Berisha a fost plasat in arest la domiciliu Imagine

Fostul preşedinte şi premier albanez Sali Berisha a fost plasat sâmbătă în arest la domiciliu pentru că a refuzat să se prezinte în faţa instanţei în cadrul unei anchete pentru corupţie, a anunţat justiţia albaneză, relatează AFP.

Această măsură a fost confirmată de consilierul juridic al partidului lui Berisha, Ivi Kaso.

Tribunalul special împotriva corupţiei şi crimei organizate l-a pus sub acuzare în octombrie pe Berisha, în vârstă de 79 de ani, fiind suspectat de "corupţie pasivă a unui înalt funcţionar".

Ancheta este legată de presupusul favoritism de care ar fi beneficiat ginerele său în timpul privatizării unui complex sportiv care aparţinea statului, în timp ce Berisha era şef al guvernului, în 2008.

Parlamentul i-a ridicat joi imunitatea lui Sali Berisha, deschizând calea unei posibile arestări în cadrul acestei anchete, scrie Agerpres.

Berisha a respins aceste acuzaţii, calificându-le "pur politice" şi l-a acuzat pe actualul şef al guvernului, Edi Rama, că se afla la originea acestor proceduri.

Sali Berisha a fost primul preşedinte albanez ales democratic după căderea comunismului în anii '90. Apoi el a condus guvernul din 2005 până în 2013.

Anul trecut i s-a interzis intrarea în Statele Unite şi Marea Britanie din cauza presupusei sale legături cu crima organizată şi fapte de corupţie, acuzaţii pe care Berisha le-a respins.

Liderul Reform UK, Nigel Farage, a afirmat că disputa de vineri, de la Casa Albă, a fost „regretabilă şi îl va face pe Putin să se simtă învingător”.

Economie 2025-03-01 17:08:02

Kremlinul consideră drept „anomalie” creșterea numărului de voturi în favoarea referendumului pro-UE din Republica Moldova și spune că procesul electoral „ridică o mulțime de semne de întrebare”, potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

Economie 2024-10-21 13:43:06

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că pe canalul Bâstroe se depun aluviuni dacă nu sunt făcute încontinuu săpături şi a menţionat că, în urma măsurătorilor, a rezultat că apa are peste şase metri adâncime, precizând că acum nu se mai fac săpături. El a declarat că este bine că România a ieşit cu acest subiect, deoarece a informat astfel SUA şi Comisia Europeană că acest subiect reprezintă o linie roşie peste care nu trece.

Economie 2023-09-10 21:24:41

Motorina va deveni istorie, susțin experții, care se așteaptă la o scădere a vânzărilor de mașini diesel.

Economie 2024-05-06 23:26:17

Vremea deosebit de schimbătoare este principala caracteristică a lunii martie, prima lună calendaristică de primăvară, când zilele reci şi umede alternează cu cele calde şi însorite. Temperatura maximă absolută a lunii martie în România a fost de 32,8 grade Celsius, în timp ce minima a ajuns la minus 33 de grade. ÎnBucurești, maxima absolută din martie a fost de 29 grade, iar minima de minus 21,7 grade Celsius, potrivit datelor ANM.

Economie 2023-03-12 11:10:29

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, şi-a anunţat colegii că nu va candida la preşedinţia USR, întrucât propunerea de a separa candidatura la prezidenţiale şi preşedinţia partidului ”nu pare să aibă suficientă tracţiune momentan”, scrie News.ro. El afirmă că nu doreşte să dezbine şi mai mult partidul şi va participa la reconstrucţia acestuia, urmând a susţine preşedintele ales. Fritz avertizează, însă, că USR nu are nevoie de ”epurări interne şi o vânătoare de vrăjitoare”.”Obiectivul meu în ultimele zile a fost să construim o formulă unificatoare pentru că ultimul lucru de care avem nevoie este şi mai multă dezbinare (...) Trebuie să iau însă la cunoştinţă că propunerea mea de a separa candidatura la prezidenţiale şi preşedinţia partidului nu pare să aibă suficientă tracţiune momentan în interiorul partidului şi nu este împărtăşită nici de Lucian, nici de Elena. Să merg înainte cu ea ar risca să ne dezbine într-un moment crucial şi nu vreau să repet greşelile din USR care au dus la fragmentare”, le-a transmis Dominic Fritz colegilor de partid.

Economie 2024-06-16 21:15:45

FIFA va prezenta un spectacol de pauză asemănător Super Bowl-ului pentru Finala Cupei Mondiale din 2026, scrie publicația goal.com. Finala mult așteptată va avea un show produs de FIFA și Global Citizen.

Economie 2024-09-29 23:09:39

Schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze se prelungește, anunță Sebastian Burduja. Pentru electricitate, compensarea se va mai acorda încă trei luni, iar pentru gaze, un an. Patronatele au reclamat că ministerul Energiei nu ar avea toți banii pentru a susține măsura, asta pentru că există restanțe de anul trecut la plata furnizorilor. Ministrul Energiei spune că va primi sprijin de la Finanțe pentru a acoperi schema de plafonare. Tot o veste importantă pentru români: Hidroelectrica scumpește curentul de la 1 aprilie. Cei circa 500 de mii de clienți vor fi taxați pentru fiecare kWh consumat cu peste un leu, dar abia din luna iulie. Actualele tarife sunt cu circa 22-25% mai mici.

Economie 2025-02-27 18:07:45