• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-13 17:10:27
  • Sursa:
Fostul prefect de Gorj Dan Morega a fost pus sub control judiciar, dupa ce a fost prins de cinci ori la volan fara permis Imagine

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj care a fost prins de nu mai puțin de cinci ori la volan, în ultimele patru săptămâni, deși nu mai avea permis de conducere, a fost pus sub control judiciar.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat miercuri, că procurorii au luat măsura controlului judiciar faţă de un bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Procurorii s-au sesizat după apariţia într-o publicaţie online a unui articol în care se arăta că Dan Morega, fostul prefect de Gorj, condusese o maşină în Sectorul 1 din Bucureşti deşi are permisul de conducere retras.

“Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 10.03.2024, în intervalul orar 12:00 - 13:00, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fiind identificat în jurul orelor 12:00 pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, unde a oprit autovehiculul pentru aproximativ 1 - 2 minute în faţa Ambasadei Rusiei de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 6, după care şi-a continuat deplasarea către Piaţa Victoriei, iar în jurul orelor 12:46 a condus pe bulevardul Lascăr Catargiu, din direcţia Piaţa Universităţii către Piaţa Romană. În Piaţa Romană a efectuat virajul stânga pe bulevardul Dacia, unde a oprit în faţa Hotelului Duke până la ora 13:00, continuându-şi deplasarea pe bulevardul Dacia către Calea Victoriei”, au transmis procurorii.

Ei au precizat că lui Morega i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale din 6 februarie 2024.

“Raportat la modul şi circumstanţele concrete de comitere a infracţiunii, procurorul a reţinut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres faţă de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulaţie într-un interval orar în care traficul este în plină desfăşurare, respectiv 12:00 - 13:00, având permisul de conducere retras din motive medicale”, a precizat sursa citată.

De asemenea, Morega are interdicţia de a mai conduce un autovehicul, în cadrul măsurii controlului judiciar.

“Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, inculpatul având, printre altele, obligaţia să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care persoana în cauză este cercetată pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

Inculpatului i s-a atras atenţia asupra faptului că,. în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, au menţionat anchetatorii.

În ultima perioadă, Dan Ilie Morega, care are permisul retras din motive medicale, a fost depistat de patru ori la volan deşi nu mai are permis de conducere, de trei ori în judeţul Gorj şi o dată în judeţul Mehedinţi.

La sfârşitul lunii februarie, el a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.

”Nu le iau, dar după o lună vă asigur că o să conduc", afirma Morega după externare, referindu-se la medicamente.

În plus, doctorii i-au recomandat - în fişa de externare - să fie permanent însoţit de o persoană, să continue tratamentul şi periodic sa fie evaluat psihiatric, conform stirileprotv.ro.

 

Atacul iranian cu rachete balistice de marți împotriva Israelului a fost mai mare, mai complex și a implicat arme mai avansate decât loviturile din aprilie, spun experții consultați de Reuters, punând o presiune mai mare pe apărarea antirachetă și permițând mai multor focoase să treacă neatinse.

Economie 2024-10-02 15:59:26

Aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu circa 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, vor participa la Parada Militară Naţională organizată pe 1 Decembrie, în Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf.

Economie 2024-11-22 14:56:06

Un bărbat a fost arestat joi în oraşul japonez Osaka după ce a intrat cu maşina într-un grup de elevi, a relatat presa locală, informează AFP și Agerpres.

Economie 2025-05-01 13:45:07

Potrivit unui sondaj intern realizat la comanda USR, intrat în posesia Digi24, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri Partidul Național Liberal ar fi depășit de partidul AUR, în timp ce PSD scade sub 30%. PMP, partidul lui Ludovic Orban și Pro România nu ar trece pragul electoral.

Economie 2023-06-16 14:31:06

Tinerii liberali organizează și în acest an săptămâna donării de sânge în fiecare județ din țară. Între 15-21 ianuarie, românii care vor să sprijine sistemul medical se pot programa și pot dona sânge.

Economie 2024-01-05 13:04:22

Primarul Sectorului 6 din București a declarat la Digi24 că, potrivit noului regulament, Poliția Locală nu poate da amenzi, dacă persoana care a parcat ilegal nu este la mașină. Astfel, spune Ciprian Ciucu, pe lângă Poliția Locală, este nevoie de intervenția Brigăzii Rutiere și a Poliției Naționale. Liberalul a dezvăluit că de șase luni insistă pe lângă colegul său de partid, ministrul de interne Lucian Bode, să-l ajute să schimbe legea, dar până acum nu a avut succes.

Economie 2022-08-16 10:09:21

Forţele ruse organizează cele mai puternice atacuri în apropierea oraşului strategic Pokrovsk din est, a declarat luni armata de la Kiev, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a spus în discursul său video de duminică seara că acolo au loc „cele mai feroce atacuri inamice” din ultimile săptămâni, care ameninţă o rută-cheie de aprovizionare pentru trupele ucrainene.

Economie 2024-07-29 16:07:17

Fostul fotbalist Răzvan Ionilă a încetat din viaţă la vârsta de 43 de ani, a anunţat, joi, Politehnica Timișoara.

Economie 2025-03-06 18:17:28