• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-11 18:58:25
  • Sursa:
Fostul mare fotbalist brazilian Rivaldo a devenit actionar la Farul Constanta Imagine

Unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din toate timpurile, brazilianul Rivaldo Vitor Borba Ferreira, a fost convins de proiectul existent la Farul Constanţa şi a devenit noul acţionar al clubului, anunţă clubul dobrogean.

Luni a fost semnat contractul prin care Rivaldo Vitor Borba Ferreira a preluat 10% din acţiunile clubului Farul Constanţa.

În vârstă de 51 de ani, Rivaldo este cel mai important nume din fotbalul mondial care se alătură unei echipe din România.

Titlul mondial câştigat cu Brazilia în 2002, medalia de vicecampion mondial din 1998, Balonul de Aur în 1999, când şi FIFA l-a desemnat şi cel mai bun fotbalist al anului, Copa America cu Brazilia în 1999, Champions League cu AC Milan în 2003, golgheterul Champions League în 2000, sunt numai câteva dintre trofeele obţinute de Rivaldo de-a lungul unei cariere fabuloase.

Gheorghe Hagi, principal acţionar Farul Constanţa, a declarat venirea lui Rivaldo arată că gruparea sa este de încredere şi prezintă siguranţă prin proiectele dezvoltate. „Am promis în urmă cu doi ani că trebuie să devenim un club foarte puternic, care să îşi propună mereu obiective tot mai importante, pentru că Farul reprezin-tă un brand, este echipa tuturor constănţenilor, a tuturor dobrogenilor. Nu mai este niciun secret din faptul că doresc să am alături parteneri puternici, să vând acţiuni, aşa cum am spus în diverse situaţii, pentru că Farul trebuie să devină un club din Top 3 în România. Am reuşit în ultimul sezon ceva fantastic prin câştigarea campionatului, dar pentru a ne dezvolta în continuare este nevoie de parteneri puternici. Este o mândrie că o personalitate mondială, un lider aşa cum este Rivaldo, a decis să se alăture clubului nostru. Faptul că un campion mondial, un Balon de Aur, un câştigător de Champions League a decis să vină la Farul dovedeşte să am muncit bine până în prezent şi că am arătat încredere, siguranţă prin proiectele pe care le dezvoltăm. Este un nou pas pe care ni l-am propus, acela de a deveni cei mai buni”.

La rândul său, Rivaldo a afirmat că a fost uimit când a aflat, în urmă cu câţiva ani, că Hagi a decis să investească averea pentru o pasiune: „Urmăresc fotbalul românesc de ceva vreme şi cunosc destul de bine şi campionatul. România a avut mereu jucători foarte buni, a reprezentat o forţă în fotbalul românesc mai ales în perioada în care Gheorghe Hagi era jucător. M-a uimit în urmă cu câţiva ani şi, vă spun sincer, nu am fost singurul din fotbalul mondial cu o astfel de reacţie, când am aflat de modul în care a decis să se implice în acest fenomen după retragere, mi s-a părut ceva incredibil. Nu mai auzisem de un fost jucător de o asemenea valoare care să îşi investească averea pentru o pasiune. Cred că rezultatele pe care le-a reuşit au fost răspunsul la toate întrebările... Investiţia total privată de la Farul, Baza Sportivă, Academia care stă în spatele multor performanţe, rezultatele obţinute cu foarte mulţi jucători formaţi aici m-au determinat să fac acest pas şi să vin alături de Gheorghe Hagi. Dacă singur a reuşit toate aceste lucruri, să devină de două ori campion având cea mai tânără echipă din Europa, atunci cred că având sprijinul pe care şi-l doreşte, poate reuşi mult mai mult. Cu viziunea şi pasiunea pe care le are, cu experienţa pe care şi eu o am, sunt convins că vom dezvolta şi mai mult performanţele pe care şi le doreşte întreaga comunitate, pentru că Farul este un club de tradiţie, care, în rest, are toate atuurile de a deveni un club mult mai puternic”.

Gheorghe Popescu, preşedintele Farul Constanţa, a afirmat că este o onoare cooptarea lui Rivaldo în acţionariat: „Pentru Farul, dar cred că în aceeaşi măsură pentru oraşul Constanţa şi cu toată convingerea pot spune că inclusiv pentru România, faptul că o legendă a fotbalului mondial a decis să investească în ţara noastră este fantastic. Este o mare bucurie că ne întâlnim acum, în echipa Farului, unde va fi incredibil să beneficiem de experienţa şi calitatea sa. Sunt convins că stabilitatea clubului, pentru că ne mândrim că în ultimii şase ani am fost printre foarte puţinii care am încheiat mereu pe plus raportul financiar, performanţele foarte mari obţinute chiar şi cu bugete mici comparativ cu multe alte formaţii, au fost argumente importante pentru ca Rivaldo şi, sperăm pe viitor ca şi alţii să i se alăture, sa investească la Farul. Alegerea sa validează munca pe care noi am depus-o în ultimii ani. Bun venit, Riva, este o onoare pentru noi şi împreună vom fi şi mai puternici”.

Şi Ciprian Marica, acţionar Farul Constanţa, a afirmat că Farul este construit pe o structură de profesionalism asigurată de foşti mari fotbalişti: „Când am preluat Farul, am promis că salvarea unui brand al fotbalului românesc nu este obiectivul final, ci că voi face totul ca acest club să ajungă unde nu a mai fost niciodată. Parteneriatul cu Gică Hagi a devenit garanţia unui proiect unic şi momentul unui salt uriaş în dezvoltarea clubului. Împreună cu Gică Hagi am redat comunităţii un club mai solid decât a fost vreodată în istoria sa de 100 de ani. Am reuşit într-un timp scurt să depăşim aşteptările celor mai optimişti suporteri. Şi asta pentru că Farul este construit pe o structură de profesionalism asigurată de foşti mari fotbalişti care au evoluat la cel mai înalt nivel. Implicarea la Farul a unei legende ca Rivaldo, alături de Gică Hagi şi Gică Popescu, reprezintă o garanţie că ne propunem obiective şi mai îndrăzneţe, că strategia clubului este extrem de ambiţioasă”.

De notat că în lotul echipei Farul Constanţa se află atacantul Rivaldinho, fiul lui Rivaldo, şi mijlocaşul Gustavo Nascimento da Costa, care este ginerele lui Rivaldo.

Un om a murit și 10 au fost răniți într-un oraș din Taiwan, după ce o garnitură de metrou s-a ciocnit de o macara care a căzut pe șine.

Economie 2023-05-12 14:03:16

Alte tinere care au fost răpite de gruparea teroristă, pe data de 7 octombrie, 2023, dintr-o bază militară, au fost eliberate de Hamas și preluate de Crucea Roșie. Săptămâna trecută teroriștii au eliberat 3 ostatice, două dintre femei au legătură cu România. În schimbul fiecărei persoane eliberate Hamas, Israel trebuie să elibereze zeci de prizonieri palestinieni.

Economie 2025-01-25 12:21:44

Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a încheiat la Moscova un acord pentru ca Ungaria să poată cumpăra mai multe gaze de la Rusia, dacă are nevoie, beneficiind și de unele avantaje la plată, și, de asemenea, un acord pentru grăbirea lucrărilor la centrala nucleară de la Paks, construită cu tehnologie rusească. Ungaria este dependentă de gazele rusești în proporţie de 80-85%, astfel că „furnizarea neîntreruptă a acestor gaze este de o importanţă fundamentală şi critică”, a afirmat Peter Szijjarto, potrivit presei maghiare.

Economie 2023-04-12 16:02:03

Guvernele Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord să reia comunicarea militară unul cu celălalt, într-un efort al liderilor celor două țări de a ameliora tensiunile fără precedent care au caracterizat relația chino-americană în ultimii ani, relatează BBC.

Economie 2023-11-16 09:38:41

Ministrul propus de PSD la Agricultură, Petre Daea, contrazice apelul făcut de autoritățile statului către populație de a nu face risipă de apă, precum udatul grădinilor. Acesta spune că „eu nu fac asta și să fie bine înțeles”. „Planta nu poate trăi fără apă. Este factorul vital”, a adăugat fostul ministru al acestui portofoliu.

Economie 2022-07-06 17:37:32

Simona Halep se bucură de viață după ce s-a retras din tenis. Fosta jucătoare profesionistă de tenis se simte mult mai relaxată și liniștită și susține că acum descoperă lucruri noi și se bucură de viață. 

Economie 2025-03-23 13:59:41

Poliția Română a anunțat că, în cea de-a cincea zi a operaţiunii Jupiter, coordonată de Parchetul General, vineri se desfăşoară 13 acţiuni operative complexe, care implică efectuarea a 77 de percheziţii în toată ţara. Pe parcursul acestei săptămâni, au fost desfășurate de către autorități peste 1.000 de percheziții.

Economie 2024-10-25 12:44:58

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Republica Moldova că Serviciul Meteorologic de Stat local a emis un cod portocaliu, în intervalul 7-10 ianuarie 2024, în legătură cu deplasarea unui ciclon sudic şi pătrunderea unei mase de aer polar în apropierea teritoriului ţării, transmite News.ro.

Economie 2024-01-08 18:02:24