• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-17 12:28:25
  • Sursa:
Fostul judoka Vasile Cojoc, multiplu campion national si medaliat international, a murit la 35 de ani Imagine

Fostul judoka Vasile Cojoc, multiplu campion naţional şi medaliat la turnee internaţionale, a încetat din viaţa, la doar 35 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Judo.

"O veste tristă vine în aceasta zi de luni. Fostul judoka sibian Vasile Cojoc a încetat din viaţă fulgerător, la vârsta de 35 de ani. Federaţia Romană de Judo transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", se arată în mesajul transmis de FRJ pe site-ul oficial.

Născut pe pe 4 august 1987, Vasile Cojoc a fost multiplu campion naţional şi medaliat la multe turnee internaţionale de judo, scrie Agerpres.

Fiul în vârstă de 15 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, care a bătut un prizonier aflat în arest în acest an, a fost numit într-un rol superior în garda de corp a tatălui său, au declarat duminică înalți oficiali ceceni de securitate, transmite Reuters.

Economie 2023-11-05 15:39:31

Mii de oameni se află de la primele ore ale zilei de sâmbătă în fața reședinței președintelui suspendat din Coreea de Sud, Yoon Suk Yeol. Acesta urmează să fie arestat, iar termenul limită este luni. Sunt deopotrivă susținători ai fostului lider, dar și contestatari. Vineri, poliția nu a reușit să-l aresteze pe președinte, chiar dacă are mandat în acest sens. 100 de agenți au mers la locuința acestuia, dar s-au trezit în fața a 200 de soldați și membri ai serviciului de securitate, care îl apără pe șeful statului. Au urmat îmbrânceli și chiar bătăi între cele două tabere, iar polițiștii au fost nevoiți să se retargă scrie BBC.

Economie 2025-01-04 14:22:34

China s-a oferit să sprijine Ungaria, un partener strategic de lungă durată, în materie de securitate publică, dincolo de relaţiile comerciale şi de investiţii, în timpul unei rare întâlniri între premierul ungar Viktor Orban şi ministrul securităţii publice din China,Wang Xiaohong, aflat într-o vizită la Budapesta, chiar într-un moment în care noi ţări europene bat la uşa NATO pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, informează luni Reuters.

Economie 2024-02-19 11:10:22

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că este ferm convins că Mircea Geoană va candida pentru funcţia de preşedinte al României, transmite Agerpres.

Economie 2024-04-27 14:18:57

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, îl felicită vineri în mod ironic pe Vladimir Putin „pentru victoria sa zdrobitoare în alegeri”, în contextul în care scrutinul a început astăzi și se va desfășura până duminică. „Fără opoziţie. Fără libertate, Fără alternativă”, denunță acesta într-o postare pe platforma X.

Economie 2024-03-15 18:34:08

Un bombardament aerian al aviației israliene asupra aeroportului din Damasc a dus la moartea a cinci militari sirieni, anunță presa de stat din această țară, citată de The Guardian.

Economie 2022-09-17 15:48:14

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, vor fi audiaţi în cadrul unui proces civil intentat în Statele Unite de sora vitregă a ducesei de Sussex, informează miercuri BBC.

Economie 2023-02-08 14:33:39

O femeie de 25 de ani din Gorj a ajuns la spital, după ce a fost lovită de roata unui microbuz care s-a desprins în mers. Accidentul mai puțin obișnuit a avut loc miercuri dimineață, pe raza comunei Bălești. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili cum s-a întâmplat totul, transmite gorjonline.ro.

Economie 2023-01-18 11:18:14