„Sao Paulo FC anunţă cu durere decesul lui Jose Carlos de Almeida, Ze Carlos, în această vineri la Osasco”, în apropiere de Sao Paulo, a precizat într-un comunicat clubul unde fostul internaţional şi-a petrecut cei mai buni ani ai carierei, între 1997 şi 1999.
Gruparea nu a precizat cauza decesului. Presa locală scrie că fostul fotbalist a suferit un stop cardiac, potrivit News.ro.
La Cupa Mondială din 1998 din Franţa, Ze Carlos a fost titular în victoria la loviturile de departajare împotriva Olandei (1-1, 4-2), la Marsilia, înlocuindu-l pe Cafu, care fusese suspendat pentru acest meci. Dar a revenit pe bancă pentru înfrângerea cu 3-0 în faţa Franţei lui Zinedine Zidane în finală. Ze Carlos nu a mai jucat pentru Selecao după acea Cupă Mondială şi şi-a încheiat cariera în 2005.
