Fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu statul de drept şi apoi cu Pactul Verde al UE, olandezul Frans Timmermans, în prezent lider în ţara sa al unei alianţe de stânga socialist-ecologiste, a primit protecţie sporită din partea poliţiei în urma unui episod de intimidare petrecut la o terasă din Amsterdam, în timp ce se desfăşoară campania electorală pentru alegerile legislative anticipate care vor avea loc pe 29 octombrie, relatează joi agenţia EFE.
Autorităţile olandeze au consolidat escorta poliţienească a lui Timmermans şi au luat de asemenea „alte măsuri” în urma agresiunii verbale la adresa politicianului social-democrat, aşa cum el însuşi a confirmat joi într-un interviu acordat postului RTL.
Timmermans a fost agresat verbal de mai mulţi indivizi mascaţi în timp ce era intervievat de presă la o terasă din Amsterdam weekendul trecut. Scena s-a petrecut în faţa camerelor de luat vederi şi imaginile au fost distribuite pe reţelele sociale.
Timmermans a demisionat în urmă cu doi ani din fosta Comisie Europeană pentru a participa la alegerile legislative desfăşurate în Olanda în noiembrie 2023. Deşi spera la un rezultat bun, alianţa sa socialist-ecologistă a ajuns în opoziţie după scrutinul câştigat de Partidul Libertăţii (PVV) de extremă dreapta, condus de euroscepticul radical Geert Wilders, care nu a obţinut însă majoritatea.
Acel rezultat a produs frisoane la Bruxelles, întrucât în campania electorală de atunci Wilders a criticat „dictatele” UE, a cerut restabilirea controalelor la graniţe, arestarea şi expulzarea migranţilor, interzicerea şcolilor musulmane, a Coranului şi moscheilor în Olanda, reintroducerea permiselor de muncă pentru lucrători în interiorul UE şi a susţinut ideea convocării unui referendum pentru un „Nexit” în vederea ieşirii Olandei din UE, după modelul Brexit-ului.
Însă Wilders s-a văzut apoi nevoit să accepte compromisuri în serie pentru ca partide agreate de Bruxelles să formeze o coaliţie de guvernare cu formaţiunea sa. El şi-a temperat măsurile anti-migraţie susţinute în campanie şi a renunţat la celelalte obiective din programul său, cedând inclusiv postul de prim-ministru, în care a fost instalat Dick Schoof, un funcţionar venit din serviciile secrete.
În cele din urmă, Geert Wilders şi-a retras anul acesta în iunie partidul din guvern, provocând căderea acestuia şi convocarea alegerilor anticipate, care vor avea loc la sfârşitul acestei luni, pe fondul unui climat politic marcat de polarizare şi de o creştere a incidentelor ce au ca ţintă politicienii.
Wilders însuşi nu a participat la prima dezbatere majoră a campaniei electorale desfăşurată vinerea trecută şi găzduită de radioul public olandez, după ce presa belgiană a relatat că numele său se număra printre ţintele unei celule teroriste islamiste destructurate în Belgia.
