• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-21 18:28:34
  • Sursa:
Fostul comandant al Armatei a 58-a a Rusiei a fost arestat pentru frauda, dupa ce a criticat conducerea militara Imagine

Fostul comandant al Armatei 58-a a Rusiei, Ivan Popov, a fost arestat sub suspiciunea de „fraudă pe scară mare”, a anunțat marţi agenţia de stat TASS.

Potrivit acesteia, un tribunal militar a ordonat plasarea generalului-maior Popov în arest preventiv pentru două luni. Avocatul lui Popov, Serghei Buinovski, citat de agenţia de presă Interfax, a spus că a făcut deja apel împotriva plasării clientului său în arest, potrivit Agerpres.

Potrivit anchetei, citată de publicaţia The Moscow Times, generalul, care făcea parte dintr-un grup infracţional, ar fi vândut aproximativ 2.000 de tone de articole metalice, care au fost primite ca parte a unui ajutor umanitar şi erau destinate construirii de fortificaţii în regiunea Zaporojie, a cărei apărare cădea pe atunci în sarcina Armatei a 58-a.

În acest caz ar fi implicaţi un alt ofiţer de rang înalt - al cărui nume nu este specificat - din Districtului militar Sud, precum şi un antreprenor din regiunea rusă Krasnodar.

Potrivit estimărilor preliminare, valoarea pagubelor s-ar ridica la aproximativ 100 de milioane de ruble (aproximativ 10.151.570 euro).

Cu un an în urmă, Popov a declarat că a fost demis după ce a spus conducerii de vârf a armatei adevărul situaţia gravă pe atunci pentru Rusia pe fronturile din Ucraina.

Între timp, Rusia a preluat iniţiativa, avansând gradual din februarie pe frontul din nord-estul şi estul Ucrainei.

Popov, al cărui indicativ militar era „Spartacus” şi care s-a aflat la comanda unor unităţi în sudul Ucrainei, a vorbit în public despre numărul mare de soldaţi ruşi căzuţi în primul an al invaziei în Ucraina din cauza artileriei ucrainene, despre lipsa unor echipamente adecvate, radare de contrabaterie şi sisteme de recunoaştere pentru a contracara artileria ucraineană.

Canalul Telegram Grey Zone, apropiat de compania de mercenari Wagner, a relatat că generalul intrase în conflict cu şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov. Această informaţie a fost confirmată chiar de Popov însuşi, fără însă să numească pe cineva, potrivit The Moscow Times.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că nu a cerut nimeni demisia comisarului european pentru Agricultură, așa cum anunțase cu o zi înainte ministrul român de resort, Florin Barbu. El a interpretat afirmația lui Barbu și a spus că a vorbit și cu ministrul de Externe Luminița Odobescu pe acest subiect, deși o demisie la nivelul Comisiei Europene cu câteva luni înainte de alegerile europarlamentare nu ar fi „un capăt de țară”.

Economie 2024-01-23 14:14:23

Republica Moldova a început, marţi, lucrările pentru a-şi legea reţeaua electrică de cea a României şi a-şi reduce dependenţa de energia rusească, de care țara vecină vrea să se emancipeze complet. Proiectul va permite autorităţilor de la Chişinău să se lipsească de termocentrala de la Cuciurgan, amplasată în regiunea Transnistria, care furnizează, în prezent, 70% din necesarul de electricitate.

Economie 2024-04-09 14:40:42

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că va iniţia un proiect de reorganizare a ministerului pe care îl conduce, deşi a explicat că acesta este printre cele mai suple de la nivelul Guvernului, cu 280 de angajaţi, iar nivelul de salarizare este cel mai mic din Executiv. El a precizat că va fi redusă schema de personal, iar toţi angajaţii vor da concurs şi vor rămâne cei care merită. Burduja a adăugat că astfel estimează o eliminare a posturilor vacante şi reducere a posturilor ocupate cu până la 20%.

Economie 2025-01-09 18:09:32

Marcel Ciolacu a afirmat că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost una „foarte bună”. Liderul PSD a mai precizat că, în cazul în care nu era luată o astfel de hotărâre, atunci prezenţa la vot ar fi sub 25%, transmite News.ro.

Economie 2024-05-31 21:42:58

Raportul Departamentului de Stat al SUA despre traficul de persoane pentru anul 2022 (TIP Report) arată că, în acest an, "România a făcut progrese semnificative", a transmis Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Economie 2022-07-21 11:21:38

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei, anunță Administrația Prezidențială.

Economie 2022-07-18 10:49:25

Sebastian Burduja a anunțat un program finanțat de Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare și care se adresează exclusiv firmelor din sectorul privat. Este vorba despre oferirea unui sprijin de până la 20 milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru fiecare proiect care produce energie electrică pentru consum propriu. Bugetul total este unul record de 300 milioane euro, iar un element de noutate este deschiderea apelului și pentru firmele din agricultură și industria alimentară, a mai precizat ministrul PNL.

Economie 2025-04-15 09:53:34

O ursoaică și cei doi pui ai săi au fost filmați în timp ce se bălăceau într-un bazin cu apă din curtea Sanatoriului de Nevroze din Predeal. În imagini se vede cum cei doi ursuleți sunt îndemnați de mama lor să intre în apă, spre deliciul martorilor, care îi admirau de la distanță, scrie bizbrasov.ro.

Economie 2024-06-19 13:35:33