Fost sef al vamilor, avere nejustificata de aproape 100.000 de euro

Fost sef al vamilor, avere nejustificata de aproape 100.000 de euro Imagine

Inspectorii de integritate au constatat că Radu Mărginean a realizat venituri pe care nu le poate demonstra. Agenţia de Integritate a cerut Comisiei de control a averilor să dispună confiscarea sumei.

Radu Mărginean a realizat, în perioada 2007- 2010, împreună cu soţia sa, venituri salariale în cuantum de 597.806,61 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 950.135,4 de lei de lei, rezultând o diferență nejustificată de 352.328,79 de lei (aprox. 97.469 de euro), susțin inspectorii ANI.

Radu Mărginean a fost demis în februarie 2011 de la conducerea Vămilor, după ce a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie pentru luare de mită.

Potrivit DNA, Radu Mărginean a fost implicat într-un dosar în care inculpații erau acuzați de trafic de influență sau cumpărare de influență.

„În perioada septembrie 2009 – februarie 2010, inculpatul Florian Liviu (om de afaceri – n.r.) a pretins şi primit de la inculpata Dobrescu Nicoleta Manuela, inspector vamal în cadrul Biroului vamal Halmeu, suma de 130.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa reală asupra învinuitului Mărginean Radu Traian, şef al Autorităţii Naţionale Vamale (A.N.V.) şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), pe care îl va determina s-o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. Florian Liviu a intervenit la Mărginean Radu Traian prin intermediul învinuitului Petrescu Eugeniu. Ca urmare, prin ordinul din data de 22 septembrie 2009 semnat de Mărginean Radu Traian, inculpata Dobrescu Nicoleta Manuela a fost delegată până la 31 decembrie 2009 în funcţia de şef birou vamal la Biroul Vamal Halmeu, delegare ce a fost prelungită până la 23 februarie 2010, în lipsa unui interviu sau a unui concurs public.

Banii au fost primiţi în mai multe tranşe prin intermediul inculpaţilor Savu Ion şi Niţu Ioan – Romeo”, se arată în rechizitoriul DNA.