• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-29 11:12:58
  • Sursa:
Fortata de un barbat sa stea pe sine, o femeie a murit calcata de tren la Oradea. Suspectul a fost arestat preventiv Imagine

O femeie de 52 de ani a murit lovită de tren, la Oradea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment, anunță news.ro. Presupusul agresor, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat preventiv pentru omor. Audiat de procurori, conductorul trenului, aflat în stare de şoc, a povestit cum s-a petrecut întreaga scenă.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, Cristian Ardelean, a declarat că totul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 1:15. Victima şi agresorul se aflau pe podul CFR, care traversează strada Dragoş Vodă din Oradea.„Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice de pe liniile de cale ferată. Folosindu-se de forţă fizică, prin împingeri repetate cu braţele, bărbatul a ţinut-o pe şine chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă, care circula pe direcţia Aleşd-Oradea”, a explicat, duminică seara, procurorul, la solicitarea publicației locale Bihoreanul.Martor direct al tragediei, conducătorul trenului a fost audiat de un procuror de la Parchetul Bihor şi a povestit că inculpatul a ţinut victima pe şine, sărind apoi din faţa locomotivei în ultimele clipe, astfel încât nu a mai putut evita impactul. Locomotiva a lovit-o pe femeie şi a târât-o aproximativ 60 de metri, victima pierzându-şi viaţa pe loc.Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar corpul neînsufleţit al  victimei a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru necropsie.Presupusul asasin a fost prins de poliţişti în aceeaşi noapte, ascuns într-o scară de bloc, fiind reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor.

Tabloul "Bretonă lucrând (La fereastră)" al marelui pictor naţional Nicolae Grigorescu revine în patrimoniul statului român. Pictura va putea fi admirată, din nou, la Muzeul Național de Artă al României, anunță ministrul Culturii, Raluca Turcan, printr-o postare făcută pe o rețea de socializare.

Economie 2023-09-06 17:19:27

Marcel Ciolacu a comentat miercuri, la Târgoviște, propunerea Comisiei Europene care are în vedere o posibilă reducere a consumului de gaze cu 15%, pentru ca statele europene să treacă iarna cu bine. „Sunt ferm convins că la nivelul UE se vor lua cele mai bune decizii”, a spus președintele PSD, care a adăugat că „în acest moment România nu are nicio problemă, chiar dacă Putin oprește gazul în Uniunea Europeană”. „Ne-am învățat lecția în istorie, în ceea ce privește dependența față de ruși, pentru că ne-au luat tot timpul. Niciodată nu ne-au dat, doar ne-au luat”, a încheiat Marcel Ciolacu.

Economie 2022-07-27 22:20:41

Președintele francez Emmanuel Macron i-a invitat pe ceilalți lideri europeni să discute dacă și cum ar putea arsenalul nuclear al Franței să fie folosit pentru a descuraja orice viitoare agresiune din partea Rusiei. Dar aliații săi s-ar putea să nu fie de acord cu limitele pe care Parisul le va impune cel mai probabil asupra folosirii forței de descurajare a Franței, potrivit Financial Times.

Economie 2025-03-20 07:00:08

Un bărbat a fost arestat după ce a urcat pe banda rulantă pentru bagaje într-un aeroport din Ohio și a încercat să ajungă într-o zonă interzisă. Le-a spus polițiștilor că își pierduse pantofii de 1.000 de dolari și intenția lui a fost să-i recupereze, nu să încalce vreo lege.

Economie 2022-09-15 11:27:02

Președintele Coreei de Sud Yoon Suk Yeol a declarat că țara este pregătită, prin aliața pe care țara sa o are cu Statele Unite, să riposteze în cazul în care Coreea de Nord va încerca un atac nuclear, a scris Newsweek citată de Reuters.

Economie 2024-12-04 18:05:07

Dispariția unui reper de noblețe așa cum a fost regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este o bornă istorică. Traversăm aceste zile și încercăm momente de reflecție asupra unei moșteniri incomparabile privind echilibrul, răbdarea și umanismul.

Economie 2022-09-11 19:57:32

Partidul AUR a înlocuit drapelul oficial al României cu propriul steag, care este similar cu cel prevăzut în Legea privind arborarea drapelului României, doar că are în plus o stemă cu însemnele de partid. Oficialii partidului susțin că nu vor să aducă atingere drapelului național și spun că, alături de drapelul lor, este arborat și drapelul oficial. Când i-am arătat că la sediul central al AUR nu există arborat niciun drapel al României, așa cum îi obligă legea, președintele CNC al AUR, Claudiu Târziu, s-a justificat afirmând că nu a apucat să cumpere suporturi de drapel. 

Economie 2023-05-08 10:28:15

Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Economie 2024-06-19 21:35:57