Șapte dintre cele mai rapide ambarcațiuni din lume s-au întrecut în apele României. La final de cursă, a fost ales și un învingător.
Arrif Saif al Zaffain - câștigător: Cu siguranță suntem câștigători pentru că am venit să obținem asta! Este locul nostru pentru că este a treia oară când venim aici. De fiecare dată când venim aici, câștigăm.
La competiție au participat echipe din Australia, Emiratele Arabe Unite, Italia, Kuweit, Marea Britanie, Norvegia și Suedia.
Emanuel Corsico - participant: A fost pentru prima dată când am venit aici cu echipa. Ne-am bucurat de loc, au fost mulți oameni care s-au bucurat de cursă. Sperăm să venim în România și data viitoare.
Spectator: Mai așteptăm curse de acest fel în Mamaia. Poate să se facă în fiecare an. După cum vedeți, lumea e încântată de așa ceva.
Mamaia a mai văzut un astfel de concurs pe apă acum 14 ani. Ca să atragă turiști și, prin urmare mai mulți bani în stațiune, autoritățile au cheltuit 1,7 milioane de lei.
