Femeile iau câte un snop de boji şi pornesc pe uliţe, până pe culmea dealului. Acolo, e o altă aşezare. A sufletelor. Întreg satul se mută în cimitir. Nu e mormânt care să nu fie plâns şi la crucea căruia să nu se aprindă focul.

„Un obicei excepţional, la care participă toată comunitatea. Or, să vezi tot satul, dis-de-dimineaţă, până în crepuscul, urcând dealul spre cimitir, într-adevăr este impresionant”, a spus Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Un foc uriaş, în care fiecare sătean aruncă boji, se înalţă pentru toate sufletele. Focurile se mută, apoi, la fiecare mormânt învăluit în fum apăsător de tămâie. De peste tot se aud bocete. Urcă sfâşietor, în vreme ce lumina străpunge întunericul pentru cei care au rătăcit în beznă.

Ritualul este impresionant. Cimitirul se umple de viaţă, în timp ce satul rămâne pustiu. Obiceiul se încheie odată cu ultimele bocete şi flăcările care nu mai au ce arde. Oamenii pleacă spre case, unde femeile vor împărţi colaci pentru pomenirea morţilor.