Focuri de armă au fost trase sâmbătă dimineaţa către Şcoala Primară de Fete Bais Chaya Mushka, în cartierul North York, în nordul oraşului, informează News.ro.
Suspecţii au coborât dintr-un vehicul închis la culoare şi ”au deschis focul asupra şcolii, provocând pagube faţadei instituţiei”, a anunţat într-o conferinţă de presă un inspector de poliţie, Paul Krawczyk.
Poliţia urma să-şi consolideze prezenţa în cartier, dar şi la alte şcoli şi sinagogi.
”Nu vom ignora evidenţa, ceea ce s-a întâmplat aici şi care era ţinta atacului”, a declarat Paul Krawczyk.
”Dar, în acelaţi timp, ar fi greşit să ne mulţumim să facem speculaţii în acest stadiu”, a adăugat el.
Premierul Ontario, Doug Ford, a denunţat pe X o ”demonstraţie flagrantă de antisemitism”, iar Prietenii Centrului Simon Wiesenthal (FSWC), o organizaţie evreiască, s-a declarat ”îngrozită” de tiruri.
”Această escaladare şocantă a violenţei împotriva unor cipii evrei nevinovaţi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru liderii politici din oraşul nostru şi din ţara noastră”, a declarat CEO-ul FSWC, Michael Levitt.
În noiembrie, o şcoală confesională evreiască din Montréal, în Québec, a fost vizată de două ori în aceeaşi săptămână de focuri de armă, fără ca cineva să fie rănit.
Războiul din Fâşia Gaza a început la 7 octombrie, în urma unui atac în sudul Israelului al unor combatanţi Hamas infiltraţi din Fâşia Gaza care a antrenat moartea cel puţin 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Ca represalii, armata israeliană a lansat o ofensivă devastatoare în teritoriul palestinian, care s-a soldat cu cel puţin 35.903 moţi, în principal civili, potrivit Autorității sanitare din Gaza.
